Un nou caz de infectare cu coronavirus la Bruxelles, la o instituţie a UE
Un angajat al Consiliului Uniunii Europene, instituţia comunitară de la Bruxelles în care sunt reprezentate statele membre, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a anunţat miercuri o sursă europeană citată de AFP.
Acest caz a fost descoperit ”cu câteva zile în urmă”, iar persoana infectată urmează în prezent tratament medical, a mai precizat sursa citată. Conform unei a doua surse europene,angajatul Consiliului UE infectat cu coronavirus a participat la o reuniune la care a fost prezentă o persoană deja infectată, fiind vorba despre un caz de ”transmitere locală” a virusului în Belgia.
Anterior, tot miercuri, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, a confirmat prima infectare cu noul coronavirus în instituţiile europene, în cazul unui funcţionar al Agenţiei Europene de Apărare (European Defence Agency/EDA/), organism al Uniunii Europene cu sediul la Bruxelles.
Potrivit Agerpres, ca măsură de precauție, Agenția Europeană de Apărare (EDA) a anulat până pe 13 martie toate reuniunile programate la sediul său. De asemenea, agenția a anulat reuniunile externe până la jumătatea lunii martie. Oficialul EDA care a contactat coronavirusul s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu un grup de aproximativ 30 de oficiali din alte instituții ale UE.
Autoritățile sanitare belgiene au confirmat marți un număr de cinci noi infecții, ceea ce a ridicat numărul total la 15 cazuri de infecţie cu noul coronavirus. Trebuie încă să se confirme dacă oficialul UE se află printre acestea. Toate cele cinci persoane infectate s-au întors recent din Italia, potrivit serviciului de sănătate publică FPS Sante. Două cazuri sunt rezidenți din Flandra, două din Valonia și unul din Bruxelles, toate prezentând simptome „moderate”.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





