„A fost un incendiu cauzat de căldurile excesive care au aprins praful de cărbune din zona benzilor transportoare. Am decis oprirea instalaţiilor pentru că era şi noapte şi vom analiza dimineaţa aceasta toate problemele apărute, iar apoi vom reporni instalaţia. Nu sunt pagube majore, nu a luat foc banda. Cărbunele s-a autoaprins în zona vărsărilor de pe o bandă pe cealaltă. Nu au ars echipamente”, a declarat, miercuri dimineaţă, managerul CEO, Sorin Boza.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Florin Chisim, intervenţia a fost complicată.

„Incendiul s-a produs la benzile transportoare de cauciuc, la blocul 4, la Termocentrala Turceni. Nu au fost victime. A durat foarte mult pentru că spaţiul unde interveneau era foarte mic şi era fumul dens de la cauciuc”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Sucursala Electrocentrale Turceni deţine patru blocuri energetice de 330 megawaţi pe lignit.

În noaptea de marţi spre miercuri, mai multe benzi transportatoare din cauciuc, de la blocul energetic 4 al Termocentralei, au fost cuprinse de flăcări, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj nu sunt persoane rănite.

„Incendiul s-a produs la benzile transportoare de cauciuc, la blocul 4, cota 36, la Termocentrala Turceni. Intervenţia este de durată, este foarte grea, având în vedere condiţiile de lucru, intervenţia este la înălţime şi spaţiul este foarte îngust. Sunt foarte multe cablaje şi ard mocnit. Nu sunt victime şi nu există pericolul de propagare. Incendiul este în interiorul blocului”, a declarat Florin Chisim..