Potrivit tirmagazin.ro, Bogdan Pascu ar fi avut o discuţie aprinsă cu directorul general al companiei, Mircea Pop, în urma căreia Pascu şi-ar fi luat concediu de odihnă. La numai câteva ore, el a fost înştiinţat de către Serviciul de Reusrse Umane că i-au fost retrase atribuţiile de director general adjunct.
“Pascu a fost astfel transferat pe o poziţie de simplu inginer, fără ca în documente să se precizeze în vreun fel sau altul motivul revocărilor. Pe cele două hârtii se preciza doar că revocările se fac "în conformitate cu prerogativele directorului general al CNADNR", arată tirmagazin.ro.

Sursa citată mai arată că pretextul invocat neoficial de către directorul general al Companiei de Autostrăzi a fost refuzul lui Bogdan Pascu de a semna anumite documente înainte ca acestea să fie vizate de către Controlul Financiar Preventiv (CFP) al instituţiei. Cu încălcarea întregii legislaţii în vigoare, Mircea Pop a emis, pe 23 noiembrie 2012, decizia nr. 1315, prin care doi dintre directorii generali adjuncţi ai companiei erau obligaţi să semneze documentele înaintea Controlului Financiar Preventiv, iar cel de-al treilea, directorul general adjunct economic, ar urma să semneze după CFP.

“În realitate, motivul real pentru care a fost înlăturat Pascu se leagă de selecţia managementului privat pentru guvernanţa corporativă a CNADNR. Pe lista cu persoanele recrutate pentru şefia CNADNR, trimisă la MTI, la data de 6 septembrie 2012, de către asocierea PwC-B&D David şi Băiaş-George Butunoiu, publicată în exclusivitate de către TIR Magazin, se găseau doar două nume de români: Mircea Pop şi Bogdan Pascu, adică doi oameni din conducerea de la vârf a CNADNR. Mai mult, surse din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii susţin că Pascu a obţinut cu 20 de puncte mai mult decât Pop, la scorul făcut de firmele de HR. Aşadar, actualul director general al CNADNR Mircea Pop avea toate motivele să îşi dorească să îl scoată urgent din companie pe Bogdan Pascu, sub orice pretext” informează tirmagazin.ro.

Bogdan Pascu le-a trimis un e-mail tuturor colegilor săi din CNADNR cu următorul conţinut:

"Dragi colegi,
vă rog să primiţi pe această cale expresia preţuirii pe care v-o port şi mulţumiri pentru colaborare. Vă doresc succes tuturor şi vă asigur de toată consideraţia mea.
Bogdan Pascu,
Ex-DGA PFE"

Până la difuzarea acestei ştiri nu au putut fi contactaţi reprezentanţii CNADNR.