Cum arată bisericile făcute de Gigi Becali în Africa?

Potrivit celor spuse de Gigi Becali, gestul său a fost un „impuls al inimii” și un semn de dragoste după ce a văzut oameni care mor de foame.

De asemenea, omul de afaceri a explicat că a trimis mai multe echipe de arhitecți, ingineri și pictori pentru a construi o multitudine de biserici în Africa iar gestul său i-a determinat pe africani să învețe imnul României şi cântece religioase în limba română, drept recunoștință.

„Am trimis arhitecți, ingineri și pictori, iar africanii au învățat imnul României în semn de mulțumire. Interesul meu este numai unul singur. Îl vreau pe Hristos și vreau să fiu cu Hristos și dacă vrei să fii cu Hristos trebuie să faci bine. (…) Fac faptele lui Hristos să fiu cu el în Rai. Este impulsul inimii și a sufletului și al dragostei, care dragoste nu te lasă să vezi oameni că mor de foame şi atunci te duci acolo”, a explicat omul de afaceri pentru Antena 3.

Ce l-a inspirat să investească în construirea unor biserici în Africa?

În acest context, Becali a povestit și ce l-a inspirat să facă acest gest umanitar.

„A venit o măicuță negresă la Dragomirna, la mănăstire, și cerea o mie de euro. A sunat de acolo și i-a cerut nevestei mele o mie de euro. Eu eram lângă ea în pat când i-a cerut asta. I-a spus că și 10 euro contează. Atunci i-am zis să vină la București la mine la palat. A venit a doua zi, mi-a arătat despre ce e vorba, i-am zis că de acum încolo nu va mai cerși niciun ban de la nimeni, că ea cerșea bani prin România și ducea acolo”, a dezvăluit Gigi Becali.

Sursă foto secundară: Antena 3