Umilință totală pentru Băsescu! ”Mai bine ar fi plecat pe mare”

Umilință totală pentru Băsescu! ”Mai bine ar fi plecat pe mare”
Publicat de Valentina Drăgoi la 20 decembrie 2019, 20:15

Președintele Iohannis l-a ironizat dur pe fostul președinte al țării, Traian Băsescu. Iohannis consideră că după al doilea mandat de președinte, Traian Basescu „mai bine ar fi plecat pe mare”.

Ironiile lui Iohannis vin după ce Parlamentul European a dezbătut, luni la Strasbourg, o rezoluție pentru comemorarea a 30 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, iar fostul președinte Traian Băsescu a declarat, la dezbatere, că românii au decis în 1989 să spună un „nu” hotărât comunismului, cu sacrificiul vieții lor și au revenit în familia europeană.

De asemenea, Băsescu a adăugat că România este acum în NATO, în UE, acolo unde îi e locul.

Potrivit unor surse de la Cotroceni, Iohannis ar fi vorbit într-o discuție informală despre declarațiile lui Băsescu. „Petrov s-a trezit puțin și el, a avut o străfulgerare. Inițiativa a fost bună”, a spus Iohannis.

Totusi, președintele Iohannis crede că după al doilea mandat de președinte, Traian Basescu „mai bine ar fi plecat pe mare”, scrie romaniatv.net.

Băsescu, colaborator al securității ?

Fostul președinte Traian Băsescu a pierdut în primă instanță procesul cu CNSAS, judecătorii Curții de Apel București stabilind că el a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Băsescu poate ataca decizia, aceasta nefiind definitivă.

Traian Băsescu a declarat că va ataca decizia instanței, la Înalta Curte de Casație și Justiție. „Nu mă apuc să dau cu pietre în judecător. Îmi pare rău că după ce am condamnat comunismul, am deschis arhivele Securității, vine acest verdict. Nu am ce să-mi reproșez. Astea erau vremurile pe care le-am trăit. E ușor de dat ceasul înapoi 45 de ani, dar viața merge înainte. Va trebui să fiu mai clar în declarațiile de la ICCJ”, a spus fostul președinte, la Realitatea TV.

CNSAS a cerut instanței să constate faptul că fostul președinte a colaborat cu Securitatea. În dosarul depus de CNSAS la instanță, prin care cere să se constate calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității, ar exista două note informative olografe, semnate cu numele de cod „Petrov”, și un document pe microfilm trimis de SRI la CNSAS în aprilie 2019.

Traian Băsescu și-a văzut dosarul de la CNSAS cu doar câteva zile înaintea alegerilor europene și ar fi recunoscut că notele informative olografe îi aparțin, declarau pentru Europa Liberă surse din instituție.

Fostul președinte a fost verificat de mai multe ori de către CNAS, ultima adeverință, de necolaborarea cu Securitatea, fiind din februarie 2014. Celelalte sunt din 2002, 2004, 2006 și 2009.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.