UE şi China vor semna un acord privind turismul

UE şi China vor semna un acord privind turismul
Publicat de CAPITAL la 7 octombrie 2011, 13:20

Comisia Europeană speră să semneze o declaraţie comună de cooperare în turism cu autorităţile chineze până la sfârşitul anului, a anunţat comisarul european pentru industrie şi antreprenoriat Antonio Tajani, relatează EUbusiness.

‘Această declaraţie ar trebui să marcheze începutul unei cooperări profitabile care va aduce profituri industriei europeane a turismului şi va contribui la îmbunătăţirea contactelor între popoarele noastre’, a afirmat Tajani, în cadrul unei întâlniri informale a miniştrilor europeni ai turismului care a avut loc joi la Cracovia, în Polonia.

‘Pieţele emergente prezintă un potenţial pentru atragerea de turişti către Europa’, a mai declarat Tajani, care este totodată şi vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Antonio Tajani şi comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom au decis crearea unui grup de lucru în încercarea de a simplifica aplicaţiile de viză pentru posibilii turişti străini care vor să călătorească în Europa.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.