Turiștii se tem să vină în România? Asociația de Ecoturism: Starea de conflict naște nesiguranță

Turiștii se tem să vină în România? Asociația de Ecoturism: Starea de conflict naște nesiguranță

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 25 februarie 2022, 16:00

Directorul executiv al Asociației de Ecoturism din România, Bogdan Papuc, a avertizat vineri, 25 februarie, că situația din Ucraina reprezintă un risc major din România, din punct de vedere al turismului.

Turiștii se tem să vină în România?

Declarația lui Bogdan Papuc a fost făcută la o dezbatere organizată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului la Târgul de Turism.

„În momentul de faţă, în ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, este un risc major pentru noi pentru că, din punct de vedere al unui turist din vestul Europei sau din alte zone de pe glob, pentru el distanţele sunt mici între graniţa de nord sau de este şi sudul ţării. România nu este o ţară foarte mare, este o ţară medie pentru Europa. Şi atunci există motive reale de îngrijorare şi chiar am primit semnale în sensul ăsta de la unii turişti care îşi pun problema în ce măsură mai este sigur în momentul de faţă să vii în România”, a declarat Bogdan Papuc.

Starea de conflict naște nesiguranță

De asemenea, Simona Tânasa, reprezentant al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), a explicat că oamenii se retrag deoarece starea de conflict naște nesiguranță. Aceasta a subliniat și că Bucovina, Maramureșul și Delta Dunării reprezintă un interes major pentru turiștii interni şi externi.

„Sunt convinsă că, la nivelul oricărui sat, o pensiune poate să ofere servicii şi satisfacţie unui client oricât de pretenţios ar fi, cu condiţia să vină în întâmpinarea clientului, nu numai cu cazare şi masă, să vină cu activităţi, cu meşteşuguri. Oamenii nu mai ştiu cum sunt acele meşteşuguri: ţesut, sculptat, olărit”, a explicat Simona Tânasa.

Totodată, Simona Tânasa a amintit, pentru petrecerea timpului, o herghelie de cai care să ofere servicii de echitaţie sau un mic parc de aventură în inima pădurii care să ofere un timp petrecut de părinţi cu copiii.

„Sunt lucruri mici dar care, puse în ansamblul unei localităţi, pot da o atracţie foarte mare pentru turişti”, a conchis reprezentantul ANTREC.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.