Programul turistic iniţiat de Consiliul Judeţean (CJ) Suceava privind un pelerinaj de la Viena în Bucovina, în preajma sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, având ca destinaţii Cacica şi Putna, va fi sprijinit şi de autorităţile austriece, a declarat preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Flutur, a declarat, sâmbătă, că s-a întâlnit, la Viena, cu Elisabeth Udolf-Strobl, directorul general pentru turism din cadrul Ministerului Economiei şi Muncii al Guvernului austriac, cu care a discutat despre programul turistic „Pelerin în Bucovina”. Pelerinajul urmează să se organizeze anual, în perioada 15 iulie-15 august, de la Viena la Suceava, cu prilejul sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, având ca destinaţii principale Basilica Minor din Cacica şi Mănăstirea Putna.

Primii austrieci vin de Paşte

El a arătat că a convenit cu oficialul austriac ca, pentru început, de Paşte, să vină în Bucovina o delegaţie formată din tur-operatori austrieci şi jurnalişti din turism care să viziteze zona şi pregătească programul din lunile iulie şi august.

Totodată, Flutur a spus că a discutat cu Elisabeth Udolf-Strobl despre încurajarea turismului de nişă, cum ar fi turismul ecologic şi proiectul „Bucovina Bioland” sau „Drumul lemnului”, care să includă pădurile seculare din Bucovina.

Seara bucovineană la Târgul de Turism de la Viena

Flutur a participat, la Viena, la Târgul internaţional de turism, unde CJ Suceava a avut un pavilion de prezentare, unde au fost trei meşteri populari şi s-au prezentat produse tradiţionale bucovinene cum ar fi preparate din carne şi produse lactate, iar vineri a fost organizată seara bucovineană în cadrul căreia Ansamblul „Ciprian Porumbescu” a oferit un spectacol folcloric cu obiceiuri de iarnă din Bucovina.

La seara bucovineană au participat aproximativ 350 de invitaţi, în special reprezentanţi ai unor tur-operatori cum ar fi TUI, Columbus, Gulliver Tour, Reise Paradis, Cora Reisen, ai unor companii aviatice ca Skywest sau Fly Niki, dar şi jurnalişti.

SURSA:Mediafax