Potrivit reprezentanţilor Salvamont, în Predeal şi Poiana Braşov zăpada este foarte bună pentru schi, stratul de zăpadă depăşind 35 de centimetri, fiind puse în funcţiune şi tunurile de zăpadă pe pârtiile principale, informează mediafax.ro.
Dar la Sinaia, condiţiile de schi nu sunt excelente, din cauza stratutului mic de zăpadă.

Şeful formaţiei Salvamont Sinaia, Nicolae Cojanu, a declarat, ieri, că în staţiunea Sinaia se schiază pe patru pârtii, respectiv Valea Dorului 1, Valea Dorului 2, Valea Soarelui şi Variantă, numărul turiştilor prezenţi aici fiind de aproximativ 400, informează Agerpres.’Este soare şi frumos, dar condiţiile de schi nu sunt excelente pentru că zăpada nu este suficientă, stratul măsurând doar 15-20 de centimetri. Am avut şi două accidente până la acest moment, soldate cu o entorsă şi o fractură de braţ’, a precizat Cojanu.

De asemenea, pârtia de schi Kalinderu 1 din Buşteni şi cea de sanie sunt aglomerate, administratorul pârtiei, Ion Vasilescu, afirmând că numărul turiştilor care practică sporturi de iarnă în cele două locuri este de aproximativ 500.
Ieri seară a fost pornită şi instalaţia de iluminat nocturn, care a fost menţinută în funcţiune până târziu în noapte.

La Azuga, cele două pârtii, respectiv Cazacu şi Sorica, au găzduit sâmbătă după-amiază 500-600 de turişti, stratul de zăpadă fiind de 30 de centimetri.
Pe pârtia Cazacu funcţionează atât teleschiul, cât şi babyschiul, în timp ce pe Sorica se schiază pe partea cu bandă rulantă (pe o lungime de 200 metri), fiind pornit, de asemenea, şi babyschiul.

În ceea ce priveşte gradul de ocupare în pensiuni şi hoteluri, aproximativ 70 la sută din locuri au fost deja ocupate pentru sărbătorile de Crăciun, însă hotelierii se aşteaptă ca de Revelion gradul de ocupare să depăşească 80-85 la sută, arată mediafax.ro.

Mâine va fi deschiderea oficială a sezonului de iarnă

În Poiana Braşov, deschiderea oficială a sezonului de iarnă va avea loc în 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, eveniment la care este aşteptată Elena Udrea, ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, alături de oficialităţile locale.
Ministrul Turismului va inaugura, cu această ocazie, cea mai mare pârtie din ţară, ca urmare a finalizării proiectului de extindere a domeniului schiabil, care a avut o valoare de peste 28,4 milioane euro.

Pârtiile din Poiana Braşov au o lungime totală de 23 de kilometri şi se întind pe o suprafaţă de 80 de hectare. Pentru asigurarea stratului de zăpadă pe pârtii, în Poiana Braşov a fost construit şi un lac de acumulare, la o altitudine de 1.500 de metri, cu o capacitate de 122.500 metri cubi şi o instalaţie de înzăpezire care cuprinde staţie de pompare, pompe, 18 kilometri de conducte, 24 de tunuri de zăpadă, 120 de lăncii şi patru maşini de bătătorit zăpada. Sistemul va putea înzăpezi artificial 60 de hectare de domeniu schiabil din totalul de 80 hectare.

Te-ar putea interesa și: