Ţuca Zbârcea & Asociaţii, desemnată „cea mai de încredere firmă de avocatură a anului”

Ţuca Zbârcea & Asociaţii, desemnată „cea mai de încredere firmă de avocatură a anului”
Publicat de CAPITAL la 18 noiembrie 2009, 12:26

Casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată „ Cea mai de încredere firmă de avocatură a anului” („Most Trusted Law Firm of the Year”) din România în anul 2009  de către publicaţia britanică ACQ Finance Magazine.
„Într-o perioadă marcată de criză economică, această distincţie este recunoaşterea eforturilor noastre de a sprijini comunitatea de afaceri, prin servicii de consultanţă juridică bazate pe încredere şi pe u

Casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată „ Cea mai de încredere firmă de avocatură a anului” („Most Trusted Law Firm of the Year”) din România în anul 2009  de către publicaţia britanică ACQ Finance Magazine.

„Într-o perioadă marcată de criză economică, această distincţie este recunoaşterea eforturilor noastre de a sprijini comunitatea de afaceri, prin servicii de consultanţă juridică bazate pe încredere şi pe un model de afaceri sănătos”, a declarat Florentin Ţuca, Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. 

Potrivit avocatului coordonator al societăţii, firma a iniţiat un set de măsuri anti-criză vizând promovarea de servicii specifice dedicate companiilor aflate în dificultate, printre care înfiinţarea Departamentului de Gestionare a Crizei, precum şi constituirea TZA Insolvenţă S.P.R.L., societate profesională cu răspundere limitată înregistrată la Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, care gestionează proiectele de lichidare şi insolvenţă.

Premiile ACQ Country Awards din acest an  au fost acordate pe baza a peste 2.500 de voturi din partea cititorilor, profesioniştilor industriei de consultanţă, experţilor în afaceri şi analiştilor din domeniu.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.