Trenurile Soarelui au fost puse din nou în circulație. Cât costă un bilet pe ruta București – Constanța
Trenurile Soarelui au fost modernizate, au aer condiționat și sunt mai curate decât înainte de pandemie. Românii vor se vor duce în zona pragmatică și vor decide să vină încetul cu încetul în tren, în detrimentul mașinilor, crede directorul CFR Călători.
Trenurile Soarelui au revenit, de la acest sfârșit de săptămână, în circulație. Până la începutul lunii septembrie, 36 de garnituri vor asigura zilnic legătura între București, marile orașe și litoral.
Sunt și mai curate decât înainte de pandemie, au fost modernizate, au aer condiționat și cel puțin la clasa I călătorii nu au avut de ce să se plângă.
”Nu e o ruşine să mergi cu trenul”
”Sincer, se simte că în sfârșit sistemul feroviar al României revine în picioare, la modul în care mi se pare că a fost mult prea mult timp jos. Cu toată idee de autocar și autogară, confortul e bun”, a spus unul dintre tinerii care au ales trenul pentru a ajunge la mare, conform Radio România Actualități.
”Nu e o ruşine să mergi cu trenul”, a adăugat el, arătând că cei de la CFR să vină să verifice dacă se poartă mască și dacă se respectă regulile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.
”Cel puțin de reglementările legate de distanțarea socială chiar au grijă și chiar se interesează de asta”, a completat el.
”Românii depășesc entuzismul legat de mașini”
În context, trebuie precizat că directorul CFR Călători, Dan Costescu, crede că trenul va deveni o alternativă la mașina personală sau la autocar pentru tot mai mulți turiști care merg pe litoral.
”Faptul că vedem depășind colegii care merg în mașini pe autostradă este un lucru bun, în primul că ei respectă viteza legală, care este maximum 130, și ne dovedește că și noi ne ținem viteza de livret, în această zonă poate să fie undeva la 150.
România a evoluat după anii ’90, a trecut la acest entuziasm al mașinii. Încetul cu încetul, românii vor depăși și această etapă și se vor duce în zona pragmatică și vor decide să vină încetul cu încetul în tren”, spune Costescu, potrivit sursei citate.
Trebuie făcută precizarea că un bilet în Trenul Soarelui costă aproape 60 de lei la clasa a II-a și 88 de lei la clasa I pentru ruta București-Constanța.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





