Investiţiile totale ale operatorului naţional al sistemului de transport al gazelor Transgaz pentru proiectul conductei Nabucco se ridică la peste 400 de milioane de euro, din care 12,5 milioane sunt bugetaţi de companie anul viitor, a declarat Vlad Pavlovschi, director cercetare şi dezvoltare la Transgaz.

Compania a cheltuit în acest an pentru proiectul gazoductului 3,32 milioane de euro, iar în 2011, când este estimată începerea construcţiei conductei, Transgaz a bugetat cheltuieli investiţionale de 60 de milioane de euro.

70% din costurile proiectului, finanţate prin credite

Din totalul necesar de finanţare a proiectului Nabucco, de 8 miliarde de euro, 30% reprezintă aportul sub formă de capital al companiilor din acţionariatul proiectului (Transgaz şi companiile partenere din celelalte ţări) iar 70% din finanţare (circa 5,6 miliarde de euro) vor fi asigurate din credite.

BEI şi BERD ar putea fi primii finanţatori

Acţionarii Nabucco au început deja discuţiile cu băncile pentru asigurarea finanţării. Primele bănci cu care se negociază sunt două instituţii financiare internaţionale BERD şi BEI, pentru pentru împrumuturi de un miliard de euro, respectiv 450 milioane euro. De la bănci comerciale acţionarii Nabucco  intenţionează să împrumute 1,06 miliarde de euro, iar de la agenţii de creditare a exporturilor încă trei miliarde de euro.

Iniţial, consorţiul Nabucco intenţiona ca o treime din finanţare să fie obţinută de la bănci comerciale, dar situaţia s-a schimbat din cauza crizei financiare. În prezent, consorţiul se va baza mai mult pe instituţiile financiare internaţionale şi pe agenţiile de creditare a exporturilor.

Franţa, posibil „partener politic” al proiectului

Nabucco nu are nevoie de alţi acţionari, dar grupul francez GDF SUEZ, cu care consorţiul are discuţii informale, ar putea fi „un partener politic”. „Nevoie de mai mulţi parteneri nu este, dar Franţa ar putea fi un partener politic”, a spus Pavlovschi. Partenerii  Transgaz în proiectul Nabucco sunt OMV (Austria), RWE (Germania), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria) şi Botas (Turcia). Conducta Nabucco prevăzută să intre în exploatare în 2014, are rolul să reducă dependenţa Europei de gazele ruseşti, şi este concurată de proiectul South Stream, condus de Gazprom

Nabucco ar putea fi alimentat cu 50-60 miliarde metri cubi de gaze naturale din zona Mării Caspice, dar şi din Rusia.