Tragedia momentului. Un cunoscut artist a fost împușcat. Doliu în lumea muzicii
SURSA FOTO: Dreamstime
Tragedia momentului la nivel mondial. Un cunoscut rapper s-a stins din viață după ce a fost împușcat de 64 de ori. Avea doar 31 de ani și a fost atacat pe când ieşea dintr-o închisoare din Chicago de către doi bărbați înarmați.
Tragedia momentului în lumea muzicii. Rapperul Londre Sylvester, care este cunoscut sub numele de scenă KTS Dre se numără printre cele trei victime care au murit în fața închisorii Cook County, din Chicago, în cursul zilei de sâmbătă.
Amintim faptul că incidentul s-a produs în timp ce Sylvester părăsea închisoarea în timp ce purta un dispozitiv de monitorizare pe gleznă, potrivit Chicago Tribune.
De menționat este faptul că, potrivit martorilor cei doi bărbați înarmați ar fi ieșit dintr-un vehicul și au început să-l împuște pe Sylvester, lovindu-l în față și în piept. Anchetatorii au găsit cel puțin 59 de carcase în blocul 2700 din West 27th Street, care se află vizavi de închisoare.
Oamenii legii și ambulanța au ajuns la timp, transportându-l pe Sylvester de urgență la Mount Sinai Hospital, unde a fost declarat mort, chiar înainte de ora 21.30, sâmbătă, apropiații săi fiind anunțați în cursul zilei de duminică.
Tragedie în SUA. Un cunoscut rapper a murit
În timpul aceluiași atac, o femeie în vârstă de 60 de ani, care ar fi fost alături de el în momentul incidentului, a suferit o rană la genunchi, aceasta fiind în stare bună la Spitalul Stroger, potrivit poliției.
În același timp, o altă femeie, în vârstă de 30 de ani, a avut un glonț pe o parte a faței, dar se pare că şi ea este în stare bună. De menționat este faptul că, până în prezent nu au au fost făcut arestări.
În ceea ce privește situația lui Sylvester, acesta a fost încarcerat pentru că a încălcat condițiile de eliberare, după ce fusese eliberat în 2020. El era pregătit pentru monitorizare electronică, înainte de a fi eliberat sâmbătă.
Trebuie menționat faptul că incidentul tragic a avut loc în timp ce Chicago continuă să se confrunte cu o creștere a criminalității violente din weekendul de vacanță din 4 iulie. Statisticile departamentului de poliție au arătat că cel puțin 108 persoane au fost împușcate, 17 mortal, în perioada 2-4 iulie.

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





