Senatorul Evdochia Elenei (AUR) şi-au anunţat, joi, în plenul Senatului, demisia din partid, dar și din grupurile aferente, după ce soțul ei a părăsit formațiunea politică în luna martie.

„Îmi anunţ demisia din partidul AUR şi implicit din grupul parlamentar. Îmi pare rău! Cred că a fost cea mai grea decizie din viaţa mea. Mulţumesc”, a spus Aelenei.

George Simion i-a cerut demisia

Liderul AUR, George Simion, este cel care i-a cerut, de fapt, luni senatorului Evdochia Alenei să îşi anunţe demisia, pentru că, alături de soţul său, „a trădat” şi s-a alăturat lui Ludovic Orban.

„Nu am avut pe cine pune pe listă acolo la Constanţa. Dacă deputatul Viorel Focşa e vinovat de ceva, e vinovat că el ni i-a adus pe soţii Alenei care au ajuns să ne trădeze şi să se înscrie în grupul lui Ludovic Orban. Asta a fost situaţia în 2020. Din 47 de parlamentari, 39 s-au dovedit incoruptibili, corecţi şi harnici. (…)

Azi le-am cerut demisia celor care nu au fost pe teren pe timpul verii în cadrul Programului „AUR te aude” şi care nu îşi revizuiesc în următoarea lună atitudinea şi nu vor lucra, ca fiecare român care munceşte, de la 9.00 la 5.00. Sunt 5 parlamentari”, a spus George Simion.

Soțul senatorului a părăsit AUR după congresul din martie

Amintim că, imediat după congresul AUR din luna martie, atunci când George Simion a fost ales preşedinte unic la partidului, soțul senatorului Evdochia Elenei, deputatul Dănuţ Aelenei, a demisionat și el din AUR, acuzând faptul că viaţa i-ar fi fost ameninţată.

„Nu poţi să conduci o ţară, domnule Simion, dacă în interiorul partidului tău faci lucruri ilegale şi nestatutare. La Constanţa există un număr de 18 înregistrări luate în mod ilegal parlamentarilor AUR, înregistrări transmise, tolerate şi folosite împotriva mea tocmai de conducerea de partid. În ultimele zile am fost ameninţat verbal că o să fiu călcat de o maşină, dar nu pot demonstra acest lucru.

Chiar astăzi asupra mea şi soţiei a avut loc o încercare de atentat pentru care am dovezi. Drept urmare, în calitate de demnitar român, cer protecţia instituţiilor de specialitate pentru mine şi familia mea, într-un interval de 24 de ore. Din acest moment, îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa”, a declarat la vremea respectivă Aelenei, în plenul Camerei Deputaţilor.