Serviciul de streaming de care habar n-aveai! Este complet gratuit de la Digi. Cum îl activezi

Partea cea mai bună este că serviciul de streaming este agregat în Digi Online, fiind un serviciu gratuit pentru abonați – aceștia trebuie doar să îl activeze. De asemenea, aplicația poate fi găsită pe Google Play (pentru telefoanele și tabletele Android), pe Apple Store (pentru telefoanele și tabletele de la Apple), dar și pe App Galery (pentru cei care au telefoane sau tablete de la Huawei și nu au servicii Google).

Pașii către activare sunt extrem de ușori și chiar dacă nu te descurci, poți găsi informații despre cum creezi un cont pe site-ul oficial al Digi RCS/RDS.

Cum faci un cont Digi Online

Potrivit sursei anterior citate, în cazul în care nu ai deja un cont Digi, poți să îl faci foarte ușor. Vei avea nevoie de codul numeric personal (CNP), adresa de email, numărul contractului sau numărul ultimei facturi de la operator. De asemenea, va trebui să setezi și o parolă.

Cu acest cont te vei putea loga atât pe site-ul oficial al Digi RCS/RDS, cât și pe Digi Online.

Dacă alegi să faci cont prin aplicația Digi Mobil, nu va mai trebui să parcuri atâția pași – tot ce trebuie să faci este să alegi metoda de logare cu număr de telefon Digi, să introduci numărul și codul pe care îl vei primi prin SMS.

De asemenea, Digi informează că ”în cazul în care ai mai multe adrese de instalare sau își dorești să folosești o altă adresă de email, va fi necesar să accesezi contul Digi. După ce alegi adresa de instalare, în secțiunea Digi Online vei putea crea contul alegând datele de contactare dorite. După ce accesezi mail-ul de confirmare primit, contul este activ”.

Ce vei putea viziona pe Digi Online

În materie de conținut, pe Digi Online poți vizualiza competiții sportive naționale și internaționale, filme și seriale în secțiunea Play și HBO Go, documentare, desene animate și canale dedicate filmelor și serialelor.

De asemenea, este important de menționat că tot ce există pe Digi Online se poate vizualiza numai de pe teritoriul țării și nu și din străinătate.