"Blog", "netiquette", "cookie" si "wiki" au fost alese de utilizatorii online printre cele mai enervante cuvinte create de aparitia internetului, arata un sondaj realizat de YouGuv pe un esantion de peste 2000 de persoane. Termenul “folksonomy”, care se refera la un sistem de clasificare al continutului de pe internet, a fost ales de utilizatori drept cel mai enervant.

“Blogosphere”, termenul de internet care se refera la o zona in care sunt prezente mai multe jurnale online, s-a clasat pe pozitia a doua in acest top. Cuvantul “blog” a primit pozitia a treia de la persoanele care au participat la sondaj. “Netiquette” sau “internet etiquette” a luat pozitia a patra a topului in timp ce "blook", o carte bazata pe un blog, a fost ales ca al cincilea cel mai enervant termen creat de aparitia internetului.

"Cookie" si "wiki" au ocupat pozitiile 9 si 10, primul referindu-se la un fisier trimis unui utilizator dupa ce a vizitat un site, iar al doilea la un site de informatii bazat pe contributia cititorilor sai.

Luna aceasta, compania care editeaza Collins English Dictionary a anuntat ca va introduce anumite cuvinte create de utilizatorii de internet in noua sa editie, datorita frecventei cu care sunt folosite acestea. Printre acestea se va afla “me-media”, termenul folosit pentru a descrie un site cu continut personal si “godcast”, cuvantul care descrie o slujba religioasa convertita in format MP3.

Compunatorii dictionarului urmaresc site-uri de internet, reviste, carti, jurnale, ziare si emisiuni tv pentru a hotari ce cuvinte ar trebui adaugate.

 

Sursa: Yahoo News 22 Iunie 2007