Valentin Guia susține ca Preotul a încălcat Taina Căsătoriei, dar și pe cea a Spovedaniei.

„Erau de doi ani de zile împreună (n.r. – preotul și enoriașa), asta se știe deja. Sunt câteva lucruri care din punct de vedere bisericesc nu se leagă. Niciodată spovedania nu se face noaptea! Există o rânduială bisericească. ” spune acesta pentru RomâniaTV. 

Acesta spune că Spovedania, fiind una dintre cele Șapte Sfinte Taine, se face numai în Sfânta Biserică și că numai în cazuri excepționale se procedează altfel, de exemplu dacă cineva se află pe patul de moarte. De asemenea, mai susține că și femeia poartă o parte din vină, pentru că nu a i-a anunțat pe superiorii preotului imediat după ce a avut loc incidentul.

„Eu consider că această femeie e influențată de entități malefice. Nu ai cum să pui mâna pe ea și să nu urle! Dacă era femeie credincioasă, trebuia să meargă imediat la episcopul locului.”

Teologul a declarat că reputația bisericii va avea cel mai mult de suferit de pe urma acestui incident.

“Cel mai mult are de suferit Sfânta Biserică a lui Hristos în acest scandal. Necuratul știe să pună anumite persoane în astfel de situații”, a spus teologul.

Acesta a cerut, de asemenea, ca preotul să fie cât mai repede posibil demis de conducerea BOR.

Noi controverse in cazul Visarion Alexa

Visarion Alexa este originar din Bacău, dar este preot în București. La sfârșitul lunii iulie, a fost acuzat de agresiune sexuală de către o femeie în vârstă de 37 de ani. În prezent, este suspendat de conducerea Bisericii Ortodoxe Române.

Cei doi ar fi avut timp de doi ani o relație mai apropiată decât ar fi trebuit. Spovedania se făcea și în afara Bisericii, iar preotul o atingea în zone intime. Potrivit informațiilor din anchetă, victima ar fi fost pipăită in zonele intime de cel puțin trei ori.

Femeia în cauză ar fi ajuns să se spovedească la preotul Visarion Alexa deoarece suferea din dragoste. Cei doi se cunoșteau de mai mulți ani și erau chiar prieteni, așa că incidentul a fost un șoc pentru toată lumea.