Gafa lui Teo Trandafir față de invitatul său, un medic

Teo Trandafir a povestit că, la una dintre edițiile emisiunii sale, „Teo Show”, de la Kanal D, urma să aibă ca invitat un medic, însă atunci când acesta nu a mai putut participa, altcineva i-a luat locul. Vedeta nu a știut de această schimbare și i-a greșit numele în direct!

Invitatul a fost foarte delicat atunci când i-a explicat prezentatoarei că nu este persoana anunțată, cei doi trecând rapid peste această gafă de proporții.

„La un moment dat, unul dintre invitați nu a venit, pentru că este medic și era în gardă și în locul lui a venit altcineva. (…) Dacă nu este un lucru dramatic, îl tratezi cu umor.

Nu am avut de unde să știu și i-am spus domnului respectiv pe numele pe care îl știam.

În ceea ce privește momentele mai dificile se întâmplă ca în viață; te gândești de două ori dacă e un lucru dramatic care ar putea să afecteze viața ta sau pe a celor din jur. Dacă nu este, îl tratezi cu umor”, povestește Teo.

Ritualul lui Teo Trandafir înainte de fiecare emisiune

Într-un alt interviu pentru Știrile Kanal D, Teo Trandafir a povestit care este ritualul său înainte de a intra în emisiune. Prezentatoarea i-a povestit Cristinei Dorobanțu despre obiceiurile pe care le are înainte de a intra în emisiune.

„De fiecare dată când pregătim emisiile suntem relaxați, râdem, ne dăm idei unii celorlalți. Suntem în același timp și foarte atenți și focusați pe ceea ce facem. Referitor la ritual, cred că fiecare prezentator de televiziune are unul.

Eu, de exemplu, mă machiez începând de la același ochi și mă încalț începând de la același picior. Am o rugăciune pe care o spun de fiecare dată înainte de a intra în emisie”, a spus Teo Trandafir într-un interviu.

Prezentatoarea a amintit și modul în care se aleg subiectele pentru emisiunea sa.

„Omul trebuie să fie relaxat, distrat, intrigat, informat. În funcție de asta, alegem și subiectele pentru emisiune. Cele care mă impresionează pe mine cel mai mult au în centru un personaj care-i gata să ofere și să împărtășească.

În afară de subiectele informative sau de curiozitățile de fiecare zi, se întâmplă (n.r. – în platoul emisiunii) lucruri pe care eu nu le-aș rata”, a adăugat Teo.