Tensiune la cote maxime pentru Kovesi. Ce urmează să se întâmple

Tensiune la cote maxime pentru Kovesi. Ce urmează să se întâmple
Publicat de Radu Andone la 28 martie 2019, 09:35

Laura Codruța Kovesi are parte de o zi foarte grea. Fosta șefă a DNA ar trebui să facă din nou față audierilor în dosarele în care este cercetată.

Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA, urmează să fie din nou audiată la Secţia pentru Investigarea Magistraţilor. Potrivit jurnaliștilor de la Antena 3, Kovesi este așteptată să dea declarații în două dosare. Dacă va ajunge la audieri, fosta șefă a DNA va trebui să dea declarații în fața Secției de Investigare a Magistraților.
Kovesi a fost audiată pe 7 martie iar la finalul discuțiilor care au durat câteva ore i s-a adus la cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală într-un nou dosar. Fosta șefă a DNA a susținut atunci că nu a avut timp să studieze dosarul şi a cerut un nou termen, dar până acum, potrivit sursei citate, aceasta nu a venit încă să studieze dosarul respectiv.

Vezi și Florin Călinescu, ironie maximă la adresa lui “Ludovic al întâiul, viconte de Orban”. Motivul pentru care “a decedat de râs”

„Sunt foarte mândră de activitatea mea la DNA. Nu mi-e rușine de nimic, întotdeauna am respectat legea”, a spus recent fosta șefă a DNA. În opinia sa, acesta este și motivul pentru care este apreciată și pe plan european.  „În Europa după cum se vede sunt foarte apreciată, am primit premii, rezultatele obținute sunt indiscutabil cele mai bune din istoria celor două instituții. Întotdeauna am fost corectă, am respectat legea. Activitatea procurorilor din România este foarte respectată la nivel european. Ca atare, sunt foarte mândră de activitatea mea”, a punctat Kovesi.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.