Telefoanele vor avea ecrane care se vor repara singure

Telefoanele vor avea ecrane care se vor repara singure
Publicat de Bogdan Biszok la 7 iulie 2015, 05:43

Telefoanele inteligente vor avea ecrane capabile să se repare singure, cu ajutorul unui nou material creat de chimişti.

Una dintre problemele smartphone-urilor este fragilitatea acestora, în special a ecranului. În viitorul apropiat nu vor mai exista telefoane cu ecrane crăpate deoarece acestea vor avea capacitatea de a se repara. Este vorba de un material, bazat pe un amestec de chemicale, dezvoltat iniţial pentru aripile avioanelor.

Parbrizele, cadrele de bicicletă şi chiar turbinele eoliene vor putea beneficia de acest material revoluţionar.

Acesta acţionează asemeni sângelui care crează o peliculă protectoare atunci când ne rănim. Materialul, sub formă de lichid, este format din milioane de sfere microscopice. Atunci când apare o crăpătură lichidul va acoperi zona şi se va întări precum un lipici. Rezultatul va fi repararea completă. La dezvoltarea acestui material lucrează chimişti de la Universitatea din Bristol.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.