FMI nu este de acord cu taxa pe cifra de afaceri

Maria Gabriela Horga a spus că cei de la FMI au obiecții în legătură cu taxa pe cifra de afaceri. Politicianul a spus că în comisia de buget-finanţe a avut loc o discuţie cu delegaţia FMI. Potrivit acesteia, a fost o vizită foarte utilă care a venit şi cu o serie de recomandări.

Deputatul PNL a precizat că FMI nu s-a pronunţat pe pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, pentru că este încă în analiză.

„Într-adevăr, au obiecţii în ceea ce priveşte cifra de afaceri, de fapt îşi manifestă rezerve, ceea ce o facem cu toţii, eu am avut foarte multe poziţii pe taxa pe cifra de afaceri pentru că eu consider că nu va aduce ce speră domnul Ciolacu, o tratează într-un mod suveranist, că punem o taxă companiilor mari şi multinaţionalelor, dar de fapt afectăm şi foarte multe companii româneşti şi pe de altă parte este o taxă care nu ţine cont de marja de profit şi de modelul de business”, a spus ea în cadrul emisiunii „Proiect de țară: România” de la Prima News.

Maria Gabriela Horga speră ca premierul Marcel Ciolacu, „care a insistat foarte mult pe implementarea acestei taxe, să aibă înţelepciunea ca, atunci când nu va produce efectele dorite, să o modifice la timp.”

Maria Gabriela Horga
Maria Gabriela Horga / SURSA FOTO: Facebook

Ar trebui să ținem cont de recomandările FMI

Deputatul PNL a mai punctat că „este bine să ţinem cont de recomandările FMI, „mai ales că ne aflăm în acest impact bugetar care era aşteptat încă de la primele luni ale anului, când au văzut execuţia bugetară.”

Aceasta a spus că „de atunci se discută că avem nevoie de aceste măsuri” și că „avem nevoie de mai multă chibzuinţă în gestionarea banului public şi de o serie de măsuri care să ducă statul prin acest filtru al stopării risipei şi al stopării privilegiilor, şi reaşezarea sistemului fiscal, astfel încât să nu mai existe portiţe şi excepţii, foarte multe, în special când mutăm povara de la un set de contribuabili la alt set.”

Politicianul a spus că „în acest sens au fost recomandările şi bineînţeles, pe termen lung, reducerea evaziunii fiscale şi eficientizarea ANAF.”

Maria Gabriela Horga a adăugat „că FMI nu ne-a spus lucrurile pe care nu le ştim.”

„Dacă PNL nu aducea în discuţie reducerea cheltuielilor, că acest pachet trebuie să se axeze în primul rând pe reducerea cheltuielilor, am fi avut un iar un pachet de taxe, pentru că, de-a lungul timpului, prin diverşi consilieri, în special PSD, că ne aducem aminte de domnul Vâlcov, s-au băgat tot felul de portiţe, modificări, cârpeli în Codul Fiscal şi foarte puţin o politică fiscală coerentă care să pună contribuabilul pe acelaşi picior de egalitate cu statul”, a explicat ea.

Marcel Ciolacu critica eșalonările acordate contribuabililor

Deputatul PNL a adăugat că a văzut după concluziile prezentate de FMI că premierul Marcel Ciolacu critica eşalonările acordate contribuabililor.

Potrivit acesteia, eșalonările „dau o gură de oxigen contribuabililor, pentru că acei contribuabili care nu îşi pot plăti taxele nu se pot duce la bănci, că nu dă banca vreodată împrumut să îţi plăteşti taxele.”

„FMI a mai spus ceva interesant, şi anume participarea pe piaţa muncii a forţei de muncă, că este scăzută în România. Asta înseamnă că o parte din populaţia activă nu se regăseşte pe piaţa muncii şi acolo este o mare parte din soluţiile de care avem nevoie, să găsim soluţiile să educăm populaţia”, a afirmat Maria Gabriela Horga.

Totodată, a precizat că este nevoie ca prin educaţie să aducem acei oameni în piaţa muncii.