Activiștii din Giurgiu (România) și Ruse (Bulgaria) au anunțat joi că vor organiza proteste împotriva construirii unui incinerator de cadavre animale și medicale pe locul fostului Combinat Chimic Verachim, aflat la câteva sute de metri de locuințele.

Proteste în Giurgiu și în Ruse

La propunerea primarului Adrian Anghelescu, Consiliul Local Giurgiu a aprobat un proiect de hotărâre privind stabilirea unor distanțe minime pentru activitățile generatoare de poluare. Astfel de proiecte trebuie amplasate la minim un kilometru față de orice așezare umană și la minimum 500 de metri față de orice activitate economică.

Propunerea prezentată de către primarul Adrian Anghelescu reprezintă un răspuns legal la tentativa de a amplasa un incinerator de deșeuri într-o zonă aflată la 460 de metri de locuințele unor giurgiuveni. Potrivit deputatului PNL Maria Gabriela Horga, primăria a trebuit să apeleze la o astfel de măsură deoarece Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Giurgiu, Autoritatea pentru Protecția Mediului Giurgiu, autoritățile care trebuiau să blocheze instalarea incendiatorului, nu și-au făcut datoria.

„Am spus de la început că mă opun proiectului privind înființarea unui incinerator pentru deșeuri în municipiul Giurgiu. Amplasarea incineratorului în zona fostului combinat chimic, închis tocmai din cauza poluării, va fi un pericol pentru cetățenii din Giurgiu.

Instituțiile statului trebuie să își facă datoria și nu să asiste pasive până la producerea unor tragedii, așa cum s-a întâmplat, din păcate, în alte cazuri. Am folosit și folosesc toate pârghiile pe care le am în calitate de parlamentar pentru a bloca proiectul, adresând întrebări și interpelări pe această temă instituțiilor cu atribuții în domeniu.

Am avut o surpriză neplăcută, atunci când am primit răspunsul de la Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila,  la interpelarea pe care am adresat-o pe tema proiectului de realizare a incineratorului.

Răspunsul conține citate ample dintr-un studiu de impact publicat pe pagina DSP Giurgiu, realizat la cererea firmei care urmează să construiască incineratorul. Este un document prin care se pregătea terenul pentru justificarea realizării incineratorului”, a scris Maria Gabriela Horga pe Facebook.

Orașele Giurgiu și Ruse, masiv poluate de-a lungul anilor

Potrivit anunțurilor de pe Facebook, protestele vor avea loc la ora 14.00 în fața Prefecturii Giurgiu și la ora 17.00 în fața Monumentului Libertății din Ruse.

Manifestațiile au loc într-o perioadă în care Consiliul Local Giurgiu trebuie să decidă avizarea acestui incinerator de deleuri biologice (cadavre de animale, resturi vegetale) și medicale pe locația fostului combinat Verachim, a scris Ciprian Alexandru.

”Poluarea care i-a ucis pe părinții și bunicii noștri între 1976 și 1992 va reveni acum mai puternic. Pericolul reprezentat de incinerarea deșeurilor este recunoscut de experții în domeniu. Toxicologul Dr. Paul Connett, profesor emerit la Universitatea Saint Lawrence și Director Executiv al American Environmental Health Studies Project (AEHSP), atrăgea atenția asupra pericolului reprezentat de aceste emisii”, au transmis, la rândul lor, organizatorii protestului din Ruse.

Cererea de autorizare a fost depusă de compania FRIENDLY WASTE ROMÂNIA, deținută de Fadel Mohamad și Fadel Neamet-Dana, administrată de Fadel Mohamad.

Presa locală din Giurgiu și cea din Ruse au scris despre o „bombă ecologică” ce ar putea polua cele două orașe.

Timp de trei decenii, localitățile Giurgiu și Ruse au fost masiv poluate de fostul combinat chimic Verachim, care a fost lichidat în anul 1992.

Potrivit publicației bulgărești Sega, nu există un om în Bulgaria care să nu fi auzit de gazarea orașului Ruse, la sfârșitul secolului trecut.

„Nu există om care să nu fi simțit măcar o dată mirosul de clor pe care noi îl respiram de ani de zile și să nu empatizeze cu groaza unui oraș de 240.000 de locuitori”, a scris Sega săptămâna trecută.