„În plan medical-sanitar s-au luat hotărâri privitoare la desemnarea unor spitale aşa numite suport COVID, care au dat afară toţi bolnavii pe care îi aveau în îngrijire, ca să primească bolnavi COVID. Spitalele sunt într-o proporţie extrem de mare goale, pentru că nu au fost bolnavi pe care să îi îngrijească. În schimb, bolnavi de boli grave cronice, de cancer, boli renale, cardio-vasculare, renale, diabet, au murit pe capete. Am rămas foarte şocat când am văzut mărturia preşedintelui Colegiului Medicilor pe ţară, care spunea cât de mulţi oameni au murit de alte boli decât cele de COVID.

Noi am încercat să facem un bine pentru a-i trata pe cei cu COVID, dar în schimb au fost neglijaţi complet ceilalţi bolnavi. Nu a fost prima mărturie în acest sens (…) S-a făcut o greşeală uriaşă. Focalizarea exclusivă pe COVID a neglijat pe ceilalţi bolnavi şi asta este o crimă. Dreptul la sănătate este înscris în Constituţie. Prin urmare, trebuie oprită această nebunie şi această paranoia a COVID-ului pentru a asigura condiţii de îngrijire medicală cât mai bună pentru toţi cei care au nevoie. E o crimă uriaşă, şi eu cred că va veni momentul în care unii care au luat această decizie vor trebui să dea socoteală”, a declarat Tăriceanu.

Situaţia deceselor non-COVID

Întrebat despre situaţia deceselor non-COVID în perioada stării de urgenţă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, aflat într-o scurtă vizită de lucru la Focşani, a declarat că ministerul Sănătăţii are cifre care „nu corespund cu ale domnului doctor”.

„Avem şi noi o evaluare. Nu corespunde cu a domnului doctor. În acest moment noi ştim cam ce s-a întâmplat în fiecare lună în parte şi pe fiecare patologie, şi pe COVID şi pe non-COVID. Restricţiile care au fost pentru patologiile cronice nu au fost pentru patologiile acute. Dacă a fost un caz acut, el a fost investigat, a fost tratat.

Spitalele de fază trei, cum sunt spitalele judeţene, cele care erau cele mai complexe, cele mai dotate, au fost pentru patologie non-COVID. Doar medicul curant, care gestiona un caz prezentat la camera de gardă era cel care lua decizia dacă pacientul trebuie internat, trebuie operat şi în ce condiţii”, a declarat Nelu Tătaru.

Tot la capitolul sanitar-medical, Tăriceanu a susţinut că măştile necesare populaţiei în această perioadă şi care ar fi trebuit puse gratuit la dispoziţia categoriilor defavorizate vor sosi „după ce se încheie complet cu epidemia de COVID-19”.

„A fost o licitaţie la Guvern pentru achiziţia de măşti, licitaţia s-a anulat şi s-a organizat a doua licitaţie. Cel mai probabil că măştile vor veni în România după ce se încheie complet cu epidemia de COVID. Dar sigur că sunt nişte firme care profită din chestia asta, care-şi umplu buzunarele cu bani şi care sunt clienţii PNL-ului”, a spus Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu s-a afla, vineri, la Buzău, unde avut o întâlnire membrii biroului judeţean ai ALDE Buzău şi o reuniune regională a partidului dedicată evaluării stadiului de selecţie şi nominalizărilor pentru viitoarele alegeri locale.