Un sfert din teritoriul Liberiei a fost vândut pur și simplu în ultimii doi ani, conform unui raport citat de Business Insider, preluat de la The Guardian, care arată că nu doar că 25% din teritoriu a fost vândut, dar cumpărătorii sunt companii din domeniul exploatărilor forestiere.

O cifră și mai înfricoșătoare pentru acest stat vest-african este că 40% din pădurile sale sunt deținute de proprietari privați și riscă să fie preluate de companii care le vor defrișa.

"Dacă te uiți cui au fost date pădurile, devine și mai alarmant", spune Jonathan Gant, unul dintre autorii raportului, care arată că "a vine pădurile unor companii în felul acesta nu reprezintă o investiție sustenabilă".

Toate aceste lucruri au loc sub un președinte care este fost economist la Banca Mondială și laureat al premiului Nobel și care îi are pe doi dintre trei fii în poziții cheie în guvern. Un al fiu al președintelui a ocupat până de curând funcția de viceguvernator al Băncii Centrale din Liberia, dar a fost demis chiar de mama sa în urma unui scandal de corupție.