Tanczos Barna anunţă un program pentru companiile care deţin flote de maşini. Vrea să încurajeze cumpărarea de autovehicule electrice

Ministrul Mediului a anunțat recent intenţia autorităţilor de a implementa un program de tipul „Rabla” pentru autoturisme electrice. Acest program se va adresa agenţilor economici care vor să îşi înnoiască parcurile auto.

„Vom majora bugetul cu cel puţin 15% la maşinile electrice şi vom lansa şi un program de flote comerciale, prin care vom ajuta şi companiile private să beneficieze de un sprijin mai mare de 200.000 de euro pentru maşinile electrice. Acest program trebuie să treacă şi prin Consiliul Concurenţei, prima dată vom notifica Consiliul Concurenţei pentru o chemă de ajutor de stat, dar şi acolo vom avea un program mai ambiţios de a susţine inclusiv companiile private”, a declarat Tanczos Barna la TVR Info.

Printre firmele care pot beneficia de program sunt cele de taximetrie sau de distribuţie

De asemenea, ministrul Mediului a subliniat că printre firmele care pot beneficia de program sunt cele de taximetrie sau de distribuţie.

În ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii pentru încărcarea autovehiculelor electrice, acesta a spus că este nevoie de acest lucru, anunţând că sunt contracte semnate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) cu peste 1.000 de primării pentru realizarea de staţii de încărcare.

Totodată, Ministerul Dezvoltării va realiza peste 13.000 de staţii de încărcare.

„Sunt convins că în doi-trei ani de zile infrastructura va fi mult, mult mai bine dezvoltată decât până acum”, a adăugat Tanczos Barna.

Potrivit informațiilor transmise de Barna, începe să crească numărul maşinilor electrice, în Capitală, dar şi în ţară, inclusiv în mediul rural. În acest context, ministrul a subliniat că România este „foarte departe” de a opri finanţarea pentru achiziţionarea de maşini electrice.

Peste 10.000 de mașini electrice achiziţionate în România în 2022

Conform datelor centralizate de Autovit.ro, pe piaţa maşinilor noi, volumul înmatriculărilor din România a ajuns, la finele anului trecut, la 129.328 de unităţi şi numai în prima jumătate din 2022 acest segment a avut cea mai mare creştere a înmatriculărilor la nivelul Uniunii Europene (UE), cu 58.712 de exemplare intrate pe piaţa locală, cu 23% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Comparativ cu perioada pre-pandemică, piaţa auto a maşinilor noi a scăzut cu 20% faţă de 2019 (minus aproape 33.000 de unităţi).