In total, 109 milioane dolari, dintr-un total de 396 milioane dolari. Un semnal bun pentru Guvernul de la Bucuresti, dupa ce negocierile cu Fondul au fost blocate luni de zile din cauza neindeplinirii criteriilor de performanta cerute de organismul international. Cele doua transe aduc cu ele o confirmare a unor performante macroeconomice, confirmarea sprijinului politic acordat Romaniei, disponibilitatea Bancii Mondiale de a sustine in continuare reforma structurala in Romania… Multe consecinte pozitive sunt legate de cele 109 milioane de dolari care, ca suma in sine, nu reprezinta mare lucru, dar dau un semnal de sprijin pentru Guvernul de la Bucuresti.
Un alt lucru important pentru pozitia Romaniei in lume il reprezinta publicarea unui raport anual al organizatiei Transparency International. Este vorba despre un studiu anual care reprezinta un clasament a peste 80 de tari, din punctul de vedere al coruptiei. Indexul masoara coruptia din perspectiva oamenilor de afaceri, a celor care lucreaza in mediul academic si a analistilor, si este luat in considerare de investitorii straini si institutiile internationale atunci cand judeca o tara sau alta. Conform Transparency International, actuala guvernare a reusit performanta de a inrautati in fiecare an situatia Romaniei. Daca in 1999 tara noastra era evaluata la 3,3, pe o scala de la 0 (coruptie ridicata) la 10 (mediu curat), in crestere de la 3, in anul 2002 Romania a reusit sa coboare la 2,6, calificativ mai prost decat al oricarei tari candidate la intrarea in Uniunea Europeana sau Alianta Nord-Atlantica. Cu alte cuvinte, mediul romanesc este din ce in ce mai corupt si nu este de mirare ca reprezentantii NATO au cerut sa fie rezolvata cu prioritate maxima aceasta problema.
Centrul pentru Studierea Opiniei Publice si a Pietei (CSOP) a facut publice doua cercetari de piata. Concluziile erau de asteptat: romanii au mai multa incredere in marile companii prezente in tara decat in Guvern; populatia nu-si aminteste ca PSD sa fi avut vreo initiativa privind imbunatatirea situatiei economice si sociale in care se afla Romania. Nu intamplator, majoritatea din Romania este de parere ca principalele cauze care fac ca initiativele, atunci cand exista, sa moara inca din fasa stau fie in interesele personale, fie in coruptie. Asadar, chiar daca exista vreo idee sau lege buna pentru economie sau societate, interese meschine blocheaza aplicarea ei.
Era greu de gasit o alta alaturare de date care sa zugraveasca mai bine imaginea Romaniei: victorii politice si diplomatice in exterior, dar esec total in interior si in ochii analistilor si oamenilor de afaceri. Guvernul pare sa se fi inchis intr-o realitate fabricata la Palatul Victoria, realitate in care tara merge ca pe roate, orice alte opinii fiind rezultatul unor masinatiuni de joasa speta. Din cand in cand, cate un concurs de imprejurari, ca cel de saptamana trecuta, arunca realitatea pe masa Guvernului: populatia considera ca guvernantii sunt prea preocupati de propriile interese pentru a se ocupa de cetatenii alegatori, iar investitorii si analistii vad in Romania o tara din ce in ce mai corupta.
Partea cea mai neplacuta este aceea ca, dupa ce Banca Mondiala si FMI vor termina de acordat Romaniei asistenta, Guvernul va trebui sa gaseasca o cale de a atrage investitori care sa faca economia sa mearga inainte, va trebui sa gaseasca sprijin popular pentru a duce la capat reformele. Daca la nivel macro stam bine, la nivelul oamenilor obisnuiti, dezamagirea este crunta.