Sorana Cîrstea face ravagii în turneul de la Australian Open și câștigă meci după meci! Recent, aceasta s-a calificat cu ușurință în turul al III-lea. În turul secund, românca a învins-o pe Kristina Kukova, locul 96 WTA, impunându-se cu scorul de 6-2, 6-4.

Partida disputată între Sorana Cîrstea și Kristina Kukova

Meciul de tenis s-a întins pe durata a 76 de minute, timp în care Sorana Cîrstea a lovit de 30 de ori direct câștigător, iar oponenta sa a lovit doar de 6 ori. Controlând schimburile de mingi de pe linia de fund a terenului, Sorana Cîrstea a jucat, în principal, cu forehand-ul, presând în cross și alegând des să încheie punctele în lung de linie.

Meciul de tenis s-a încheiat cu o dublă greșeală făcută de Kristina Kucova, care a comis cinci erori de acest tip în timpul confruntării cu românca.

Tur 2: 6-2, 6-4 cu Kristina Kucova (96 WTA)

Tur 1: 6-2, 6-2 cu Petra Kvitova (19 WTA)

Prin calificarea în turul al III-lea, Sorana Cîrstea și-a asigurat 161,275 de dolari. Sportiva a ajuns și în ediția anterioară în această fază competițională.

Sorana Cîrstea vs locul 11 WTA

Cu punctele WTA apărate, românca va lupta pentru un loc în săptămâna a doua de turneu împotriva finalistei de la Roland Garros, Anastasia Pavlyuchenkova (30 de ani, locul 11 WTA).

Scorul întâlnirilor directe dintre Sorana Cîrstea și Anastasia Pavlyuchenkova este egal, 3-3. Duelul de la Melbourne va fi primul care va avea loc într-un turneu important, după o pauză de trei ani și jumătate. Meciul de tenis va avea loc sâmbătă, 22 ianuarie.

Irina Begu a pierdut la Australia Opean

Irina Begu a peirdut în două seturi, 3-6, 2-6, în faţa elveţiencei Elise Mertens.

Belgianca (26 de ani, locul 26 WTA) a fost extrem de eficientă în punctele jucate cu primul serviciu, câștigând 76% dintre acestea. Într-un meci denotat de agresivitate de pe linia de fund, din partea ambelor jucătoare, Elise Mertens a făcut diferența lovind cu 9 erori neforțate mai puțin (15, respectiv 24 ale Irinei Begu).

Irina Begu va pleca acasă cu un cec în valoare de 112,382 de dolari, dar și cu un plus de 60 de puncte WTA.

Clasamentul WTA LIVE indică o urcare cu 8 locuri a Irinei Begu, după încheierea Openului Australian, până pe poziția 56.

Simona Halep (30 de ani, locul 15 WTA) a fost programată de organizatori pe cel mai important teren, „Rod Laver Arena”. Meciul cu Beatriz Haddad Maia (25 de ani, locul 88 WTA) va fi ultimul al zilei, astfel că va începe în jurul orei 12:00, ora României.