Adrian Stanciu consideră modificarea pregătită pentru capitalul social o măsură absurdă care nu rezolvă nicio problemă
Adrian Stanciu, consultant și antreprenor român cunoscut pentru expertiza sa în managementul culturii organizaționale și unul dintre cei mai influenți consultanți de business din România, își propune să clarifice o temă care creează frecvent confuzie chiar și în rândul profesioniștilor, capitalul social.
Cofondator și fost partener al companiei de training Ascendis, Stanciu și-a vândut participația pentru a se dedica exclusiv proiectelor de transformare a culturii organizaționale, scrie HotNews.ro.
„Și mie mi-a fost greu să pricep acum vreo 30 de ani”, mărturisește el, cu sinceritate.
A condus Xerox România în calitate de country manager și general manager și a contribuit la dezvoltarea Human Synergistics România, filiala unei companii americane specializate în cultura organizațională. Este apreciat pentru rigoarea analitică, abordarea interdisciplinară și pentru promovarea unor practici moderne în mediul de afaceri românesc.
Contabilitatea privită din perspectiva firmei
Primul punct pe care îl subliniază este că situația contabilă a unei firme se raportează la firmă însăși, nu la acționarii săi. Astfel, orice sumă investită de acționari apare, din perspectiva companiei, ca o datorie. Este, ce-i drept, o datorie de natură specială, iar această diferență merită explicată.
„Contabilitatea unei firme se ține în așa-zisa partidă dublă, adică la orice tranzacție se înregistrează și sursa, și destinația. Din acest motiv, toate numerele apar de două ori, odată ca surse și odată ca destinații, iar cele două coloane trebuie să fie egale — asta e și o cheie de control”, explică Stanciu.
Din această logică rezultă că orice datorie a firmei, indiferent către cine — inclusiv către acționari — trebuie să fie reflectată de o sumă egală în active. Nu vorbim doar de bani lichizi, pentru că aceștia sunt imediat utilizați pentru activități productive.
„Capitalul social e un pasiv, nu un activ, iar banii depuși în contul lui sunt folosiți de firmă ca oricare alți bani”, precizează el.
Ipoteza funcționării continue
Un alt principiu fundamental este ipoteza funcționării continue. Contabilitatea nu pornește de la premisa că firma se va închide într-un orizont de timp previzibil. Acest lucru este important pentru evaluarea activelor, deoarece valoarea lor diferă radical între scenariul în care compania funcționează și cel în care se lichidează.
„Imaginați-vă că sunteți fabrică și aveți un utilaj performant. E foarte util, dar e parte dintr-un flux de producție, e prins cu bolțuri de o fundație din hala de producție. Dacă fabrica se oprește, utilajul se poate vinde, poate, dar sigur nu la valoarea pe care o are acum când e integrat în fluxul de producție și productiv”, exemplifică Stanciu.
În caz de lichidare, activele sunt vândute, iar încasările se folosesc pentru a plăti creditorii, inclusiv acționarii. Aici intervine o nuanță esențială: acționarii răspund, de regulă, doar până la valoarea capitalului social investit. Această sumă, declarată oficial, nu poate fi retrasă decât prin lichidare.
„În caz de lichidare, acea sumă se plătește ULTIMA”, accentuează el.
Cu cât capitalul social este mai mare, cu atât garanția oferită creditorilor crește, iar riscul acestora scade. Acesta este și motivul pentru care băncile impun limite privind gradul de îndatorare.
De ce pierd și creditorii, nu doar acționarii
Capitalul social este constituit la începutul activității firmei, dar poate fi ulterior modificat — crescut prin reinvestirea profiturilor sau redus ca urmare a pierderilor. În practică, însă, în momentul lichidării, valoarea efectivă a activelor este adesea diminuată, mai ales în firmele aflate în dificultate.
Consecința? Nu doar acționarii pierd tot, dar și creditorii suferă pierderi.
Din acest motiv, legea stabilește o ordine strictă de plată a datoriilor: statul se află printre primii creditori, iar acționarii, la final.
„De asta cred eu că măsura cu capitalul social e absurdă, creează zgomot inutil, creează frustrări inutile și neproductive și non-rezolvă o non-problemă. În alt moment, bine gândită, bine aplicată, ar putea fi benefică. Între timp noi avem sute de mii de firme cu capitaluri proprii negative”, conchide Stanciu.
