Soția lui Adrian Ursu, Carmen Avram, candidează la alegerile europarlamentare din partea PSD, prilej cu care și-a depus și declarația de avere la Biroul Electoral Central. Astfel s-a aflat și ce salariu încasează soțul său de la Antena 3.

Așadar Carmen Avram încasa lunar de la postul de televiziune aproximativ 6.000 de euro, în timp ce partenerul său de viață aproape 10.000 de euro.

„O sa zic ceva în premieră, eu n-am fost votant PSD. Până în 2009 am votat PNL, iar după am așteptat să își revină. În decembrie 2016 am văzut un partid care câștigă alegerile (n.r. – PSD), iar peste câteva luni există trece printr-o tentativă de a fi înlăturat de la putere. L-am văzut asaltat în moduri în care n-am crezut că mai e posibil, prin tot felul de mijloace. L-am văzut că în această zbatere de a ține piept acestei presiuni nu cedează și mai are timp să rezolve și lucruri.

Pentru mine faptul că în sfârșit, după 30 ani, breasla doctorilor nu mai are venituri de asistat social a fost o satisfacție mare. Acest partid a rezolvat această problemă în timp ce era luat cu asalt. A rezolvat și o parte din problemele cu abuzurile, în timp ce era asaltat.

Pentru prima dată în istoria mea personală am prins drag de el și am început să îl respect. Îl urmăresc de doi ani și am început să simt pentru el lucruri pe care n-am crezut că pot să le simt.

Acești oameni au demostrat o forță de a duce mai departe o misiune pe care au câștigat-o și pe care și-au asumat-o, în timp ce erau huiduiți, huliți și scuipați.

A fost un moment decisiv când am știut că sunt de partea lor total, mai exact speech-ul pe care Viorica Dăncilă l-a ținut în Parlamentul European, atunci când era problema rezoluției împotriva României. Este un speech fabulos pe care l-aș putea asculta până la un următor speech fabulos care o să apară. Aș putea să îl ascult în buclă pentru că acolo e pledoarie pentru România pe care eu n-am mai auzit-o de mult.

Fraza doamnei Dăncilă – „Țara mea”, mă atinge în inimă. Speech-ul acela m-a convins, a spus Carmen Avram la Antena 3”, după ce s-a anunțat că va fi europarlamentar PSD.

Te-ar putea interesa și: