Succes al Simonei Halep la Doha. Ce loc va ocupa în clasament începând de luni

Succes al Simonei Halep la Doha. Ce loc va ocupa în clasament începând de luni
Publicat de Bogdan Biszok la 13 februarie 2019, 19:21

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 916.131 dolari, după 6-2, 6-3 cu ucraineanca Lesia Ţurenko, victorie în urma căreia va urca pe locul al doilea în ierarhia mondială.

Halep, numărul trei mondial, s-a impus fără probleme, într-o oră şi 19 minute în faţa unei adversare (29 ani, 24 WTA) în faţa căreia a ajuns la şase victorii în tot atâtea confruntări. 

Campioana de la Doha din 2014 a început în forţă meciul cu Ţurenko şi a condus cu 5-0. Ucraineanca a avut o tresărire de orgoliu şi a luat două ghemuri, dar Halep a încheiat conturile cu 6-2. 

În actul al doilea, românca a condus cu 1-0, dar apoi a urmat un mic recul, iar Ţurenko a întors scorul, desprinzându-se la 3-1. Ucraineanca a avut chiar şansa de a face 4-1, dar Halep a salvat şi a întors soarta setului, câştigând cinci ghemuri consecutive (6-3). 

Fiecare jucătoare a avut câte 2 aşi şi 6 duble greşeli, Halep a reuşit 16 mingi direct câştigătoare, Ţurenko 15, dar ucraineanca a făcut mai multe erori neprovocate (24-33). 

Halep şi-a asigurat un cec de 24.360 dolari şi 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe germanca Julia Goerges (30 ani), numărul 16 mondial, care a trecut de americanca Alison Riske cu 6-1, 6-7 (5), 6-4. Halep are 2-1 în meciurile directe cu Goerges, pe care a învins-o în 2014 la Madrid, cu 6-2, 6-0 în primul tur, şi în 2016 la Miami, în turul al treilea, cu 6-4, 6-1. Goerges a câştigat în 2009 în calificările turneului de la Paris, cu 6-4, 2-6, 6-3. 

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.