Un club cu program nu este insa o afacere stralucita, asa cum s-ar putea crede. El este viabil financiar in maniera romaneasca, adica nu din intrarea platita de public sau berea vanduta la masa, ci cu ajutorul a tot felul de proptele economice. Un spatiu central, apartinand unei institutii de cultura sau invatamant, nu poate fi transformat intr-un bar cu muzica turceasca, dar poate deveni un local cu muzica de jazz. Chiria este economisita si, din surplus, nu foarte bine platitii, jazzmani romani pot incasa un onorariu.
Firmele mari de tigari sau bauturi alcoolice isi gasesc, tot in cluburi, un debuseu ideal pentru reclama si sponsorizari, care nu se mai pot indrepta catre audiovizual sau presa scrisa din cauza “pactelor de neagresiune” recent incheiate intre “greii” pietei.
Suma necesara pentru inaugurarea clubului se situeaza intre 15.000 si 25.000 dolari, in situatia in care un bar decent, nu foarte central, costa aproximativ 10.000 de dolari. Spatiile in care are loc activitatea sunt, de regula, inchiriate, pentru ca terenurile din centrul orasului sunt foarte scumpe. In plus, proprietarul – persoana fizica sau juridica – al unui subsol sau al altei incinte care s-ar putea preta la asemenea destinatie nu vrea sa renunte la statutul lui.
Atunci cand vine vorba de acte sau aprobari necesare pentru deschiderea unui local cu muzica live, intreprinzatorul are, bineinteles, de parcurs un hatis. Legea nu este una si aceeasi pentru toti, fiindca, in domeniu, exista cele mai diverse acte normative, cate doua sau mai multe – cu prevederi diferite – pentru aceeasi problema si asa mai departe. Bugetul viitorului club se imbogateste, la un moment dat, inevitabil, si cu o rubrica de spagi, asupra careia persoanele intervievate de noi au dorit, de fiecare data, sa pastreze confidentialitatea. Ajunge sa spunem ca un cos de gunoi fara capac poate insemna o amenda de doua milioane, in situatia in care berariile de cartier sunt arondate cate sapte la o singura toaleta sau, eventual, la un simplu camp viran intunecos si nimeni – mai putin amatorii de bere – nu pare afectat de situatie.
Muzicienii castiga bani buni in cluburi
Mai placuta este intalnirea managerului localului cu artistii, in general destul de putin pretentiosi, fiindca cluburile reprezinta pentru ei o sursa de venituri foarte importanta. Intr-o tara occidentala, localurile sunt fieful formatiilor de mana a doua sau a treia, in timp ce la noi, astfel de grupuri, practic, nu exista. Banii – nu atat de multi ca in cazul unui concert la scena mare – revin doar trupelor cu nume, care nu obtin venituri foarte mari din turneele destul de rare si nici din vanzarea de albume, sufocata si ea de pirateria audio.
In general, o trupa care canta intr-un club obtine un onorariu care se situeaza intre doua si sapte sau opt milioane pe seara, mai mare pentru artistii de pop si rock si mai mic pentru mult mai stiutorii si rafinatii muzicieni de jazz. Formatiile cu nume umplu mult mai bine casa, nu numai prin firma, ci si prin faptul ca stiu, pur si simplu, sa anime un program si au un repertoriu foarte bogat de hit-uri. Nu o data, grupuri de mana intai s-au adaptat situatiei, alcatuind un program de covers, adica piese foarte cunoscute ale celebrilor lor omologi straini, copiate nota cu nota dupa original.
Armonia domneste intre concurenti
Intre proprietarii sau managerii de cluburi dintr-un oras – Bucurestiul nu este singurul in care exista concurenta – domneste, in general, buna intelegere, pentru ca localurile sunt, de regula, pline sau chiar rezervate cu o zi-doua inainte de “cantare”. Punand mana de la mana, managerii reusesc sa organizeze chiar turnee de mica anvergura ale unor cunoscuti muzicieni de jazz europeni ca, saptamanile trecute, Ferdi Schukking. Un grup romanesc are, de regula, vedeta straina ca oaspete si canta in mai multe localuri, in cateva zile succesiv.
Iubitorii de muzica sunt, de regula, oameni cu relativ putini bani, si nu consumatori de alcooluri tari si scumpe. Ei se multumesc cu o bere pana la trei sau patru pe seara, fiindca sunt atrasi de muzica, si nu de consumatie. Din punctul lor de vedere, cu 100-200 de mii de lei – in care intra si pretul taxiului – iti poti procura o seara placuta in doi. Este si motivul pentru care in cluburi, in general, nu se serveste masa.
In concluzie, cluburile de jazz si rock sunt locuri cu o aparenta infloritoare, dar care, in realitate, nu ruleaza foarte multi bani. Sefii lor sunt, la randul lor, persoane care isi asigura o existenta destul de imbelsugata, dar fac ceea ce fac dintr-o pasiune, uneori de cea mai buna calitate, pentru muzica. Insusirile unei persoane care devine un manager de succes in bransa sunt cele cunoscute – energia, relatiile, abilitatea, spiritul organizatoric -, dar lor li se adauga gustul pentru muzica si frecventarea, timp de ani, a lumii spectacolului.    

Blue Light a fost infiintat
dupa modelul Sweet Brasil
Blue Light, clubul de muzica si poezie deschis de curand in fosta “groapa cu poeti” de la subsolul Muzeului Literaturii, a pornit de la o idee a criticului literar Alexandru Condeescu, directorul institutiei.

Dupa ce a vizitat, la New York, celebrele Blue Note, Vanguard si Sweet Brasil, el s-a oprit, ca model, la ultimul. “Am vazut jazz cu tenta latina si o poezie foarte diferita de cea romaneasca, mult mai directa si mai implicata, undeva intre hip-hop si incantatie, afirma criticul. M-am gandit ca asa ceva ar trebui sa facem si noi, fiindca nici aici cartea de poezie nu se mai citeste. Poetii isi fac mai curand cadou volumele intre ei si tot ei sunt cei care se citesc unii pe altii. Cred ca si creatorul, si publicul ar avea de castigat dintr-o legatura directa. Impactul e altul.”
Alexandru Condeescu nu este interesat de profitul pe care il scoate sau l-ar putea scoate Blue Light: “Subsolul e plin, dar este destul de mic, si preturile nu sunt nici ele mari. Cred ca obtinem intre unu si doua milioane pe seara, dar din acesti bani vom plati artistii si ne vom dota cu o statie mai buna. Mircea Tiberian si Marta Hristea, gazdele clubului, in sensul ca stabilesc programul si invitatii, au cantat benevol in primele seri. Insa nu e decent sa nu platesti muzicienii, fiindca asta este meseria lor.” Alexandru Condeescu mai spune ca un loc mai comercial, cum este “Terasa poetilor” din curtea aceluiasi muzeu, scoate un profit de zece ori mai mare, pe seara, decat Blue Light.
Programul clubului include, deocamdata, serile de jazz si poezie de vineri si cele de chitara clasica, de joi.    

In Bucuresti functioneaza 11 localuri cu muzica live
Desi sperie perechile sau solitarii cu venituri mici, cluburile cu muzica s-au inmultit, in Bucuresti, pana la 11. Iar numaratoarea noastra nu este chiar exhaustiva.

Laptaria Enache functioneaza la Teatrul National, in “maneca” dintre sala de spectacole si peretele exterior. Instalatia de aer conditionat insuficienta si mesele inghesuite sunt neajunsuri compensate uneori de calitatea programului si a sonorizarii. La Laptarie se canta jazz, rock sau blues, mai ales in week-end, dar nu pe timpul verii, cand este inchis.
BackStage (Gabroveni) este locul traditional de intalnire al rockerilor. Aici pot fi vazute si trupe care apar mai rar prin Bucuresti, ca timisorenii de la Celelalte Cuvinte. Ambianta placuta este “vestejita” de ciudatul sistem de plata la bar prin cartele valorice cumparate de la intrare. Intre 10 si 20 % din patratelele de 5.000 de lei intra in buzunarul chelnerului, fiindca pretul bauturii nu se potriveste cu multiplii de cinci de pe cartela. Pana in toamna, concertele live sunt sistate.
Casa Eliad (Mircea Voda nr. 5, langa Politia Udriste) are, de regula, vinerea, program de folk, desi este inchisa pe timpul verii. In afara de muzica, localul ofera o bucatarie “temeinica” si este unul dintre cele cinci sau sase despre care se spune ca “numai aici se gaseste cea mai buna ciorba de burta din oras”.r
Swing House (Gabroveni) se detaseaza prin calitatea instalatiei de sunet, care in curand va fi inlocuita cu una si mai buna. Aerul conditionat este, de asemenea, o surpriza placuta. Clubul a fost deschis in timpul verii, ofera in exclusivitate jazz si a reinventat, practic, jam session-urile romanesti. Este vorba de intalniri informale, “la gramada”, ale unor jazzmani care nu activeaza in acelasi grup. Formatia constituita ad-hoc interpreteaza standarde (piese cunoscute tuturor muzicienilor de gen) si isi schimba componenta de la o bucata la alta.r
Green Hours functioneaza la subsolul GDS (Calea Victoriei 120) sau, vara, in gradina Grupului. Aici sunt la ei acasa Jazz Unit, cea mai buna trupa de gen aparuta in ultimul an. Voicu Radescu, directorul clubului, este si producatorul a doua albume live ale grupului, singurele LP-uri de jazz inregistrate in concert din Romania. Green Hours ofera, lunea, teatru neconventional.r
Inaugurat acum o luna in subsolul Muzeului Literaturii (bd. Dacia), Blue Light este un proiect “de granita”, care isi propune sa imbine muzica si poezia. Deocamdata, instalatia de sunet lasa de dorit, dar in curand lucrurile se vor schimba.r
Inchis si el pana la jumatatea lui septembrie, Club A ofera, pe langa programul de discoteca underground care ii atrage majoritatea clientilor, si concerte sau lansari de albume cu concert ale diferitelor trupe. “Cantarile” sunt contaminate de spiritul aparte al locului.r
La Grande Maguy, o terasa boema din strada Matasari (langa sediul Pro TV), isi trateaza clientii, o data pe luna, cu concerte de hip-hop, fusion sau alternativ. Atmosfera este fara pretentii, foarte placuta si programul, aparte fata de altele.r
Enumerarea localurilor cu muzica din Bucuresti mai include trei nume: Gutenberg Jazz Club (pe Schitu Magureanu), CafA