“Examinez chiar acum această problemă”, a declarat Trump pentru Bloomberg News. 
Sean Spicer, purtător de cuvânt al Casei Albe, a precizat că nu există detalii suplimentare şi nu este planificat un anunţ în acest caz. 

Conform “Glass-Steagall Act”, în SUA era obligatorie separarea activităţii băncilor comerciale de cele de investiţii dar legea a fost abrogată în 1999. Unii analişti au apreciat că abrogarea a fost la baza crizei financiare din 2007-2008. În timpul campaniei electorale, Donald Trump şi-a exprimat sprijinul pentru o reglementare a “Glass-Steagall Act” adecvată secolului XXI. 

“Există oameni care vor să revenim la vechiul sistem, corect? Deci vom examina această problemă”, a răspuns Trump la întrebarea privind divizarea băncilor. 

Asociaţia bancherilor american a anunţat că se opune reintroducerii “Glass-Steagall Act”.

“Există un acord amplu, inclusiv în rândul agenţiilor de reglementare bancară, că Glass-Steagall Act” nu ar fi prevenit criza sau colapsul pieţei imobiliare”, a afirmat preşedintele Asociaţiei, Rob Nichols. 

Luna trecută, Donald Trump a promis reformarea cuprinzătoare a reglementărilor bancare “terifiante” din SUA, care au fost introduse după criza financiară globală. 

“Vom face o modificare semnificativă a legii de reglementare financiară Dodd-Frank”, a declarat oficialul, referindu-se la proiectul adoptat de Barack Obama în 2010 care reglementează activitatea firmelor de pe Wall Street şi protecţia consumatorilor 

Legea Dodd-Frank impune separarea activităţilor de investiţii de cele de retail şi nu permite băncilor să-şi asume prea multe riscuri. 

Dar Donald Trump susţine că vrea o schimbare “semnificativă” care să ajute sectorul bancar. 

“Vrem restricţii şi reglementări solide. Dar nu reglementări care fac imposibilă acordarea de împrumuturi de către bănci, care ar duce la crearea de locuri de muncă”, a afirmat preşedintele american. 

Declaraţiile sale au fost susţinute de Jamie Dimon, şeful uneia dintre cele mai mari bănci din lume, JP Morgan Chase. În scrisoarea sa anuală adresată acţionarilor, el a explicat că povara impusă de autorităţile de reglementare “este într-un mod exagerat complexă, costisitoare şi uneori confuză”. 

Scopul legii Dodd-Frank era rezolvarea problemei băncilor prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze (too big to fail). 

Dar Jamie Dimon susţine că băncile au rezolvat în principal această problemă prin majorarea capitalului şi introducerea unor controale de risc mai stricte. 

În timpul campaniei electorale, Donald Trump a făcut apel pentru o reformă a legii de reglementare financiară Dodd-Frank şi pentru reducerea impozitelor pentru companii, în paralel cu promisiuni pentru investiţii masive în infrastructură şi readucerea în SUA a locurilor de muncă transferate în străinătate.

AGERPRES