Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a declarat că s-a decis primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, cu scopul de a ajuta Ucraina. Este vorba de activele miliardarului rus Konstantin Malofeev, inculpat anul trecut, și care acum vor fi transferate Ucrainei, potrivit Radio Free Europe.

Active în valoare de 5,4 milioane de dolari, pentru sprijinul Ucrainei

”Anunţ astăzi că am autorizat primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, destinate Ucrainei”, a spus procurorul general al SUA, Merrick Garland, adăugând că activele au fost confiscate ca urmare a inculpării lui Malofeev pentru acuzația de evaziune a sancțiunilor. Garland a subliniat, de asemenea, că ”activele, în valoare de 5,4 milioane de dolari”, vor fi transferate Departamentului de Stat pentru a fi folosite „în sprijinul poporului Ucrainei”. Garland a făcut anunțul în timpul unei întâlniri cu procurorul general ucrainean Andri Kostin.

Malofeev, una din sursele de finanţare a separatiştilor pro-ruşi

Miliardarul rus Konstantin Malofeev este considerat una din principalele surse de finanţare a separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei. El a fost acuzat că ”a încercat să se sustragă sancţiunilor prin folosirea unor complici pentru a achiziţiona şi a conduce în secret instituţii de presă din toată Europa”, potrivit Washingtonului.

Senatul SUA a aprobat un amendament care permite transferul activelor confiscate

De la începutul războiului, SUA au anunţat în repetate rânduri sancţiuni împotriva a zeci de companii sau cetăţeni ruşi. Acestea
vizează în special îngheţarea posibilelor active ale unor astfel de persoane pe teritoriul SUA şi interzicerea tuturor interacţiunilor
acestora cu băncile americane. La finele anului trecut, Senatul SUA a aprobat un amendament care permite transferul activelor confiscate aparținând oligarhilor ruși către Ucraina.

O plângere civilă de confiscare împotriva lui Malofeev a fost depusă pentru prima dată în SUA la 30 noiembrie 2022, într-o acțiune menită să vizeze persoane care au legături strânse cu președintele rus Vladimir Putin. Oligarhii ruși au fost printre primii afectați de sancțiunile occidentale imediat după invazie. Mulți dintre acești oameni de afaceri ultra-bogați au contribuit la ascensiunea la putere a lui Putin și l-au ajutat să rămână la Kremlin.