Studenţii beneficiază de o reducere de 2.000 de euro la garsonierele din Quadra 2

Studenţii beneficiază de o reducere de 2.000 de euro la garsonierele din Quadra 2
Publicat de CAPITAL la 4 octombrie 2010, 15:19

Compania piteşteană Conarg Real Estate, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Răsărit de Soare din Titan, a anunţat că va oferi o reducere de 5% studenţilor care intenţionează să achiziţioneze una din cele 226 de garsoniere din cadrul noului proiect Quadra 2 din zona Parcului Politehnicii.

Dezvoltatorul mizează pe deficitul de locuri de cazare din Bucureşti, care se ridică în prezent la circa 25-30.000 de locuri, şi speră ca vânzările să urmeze un trend ascendent în ciuda crizei.
„Oferta pentru garsoniere de 39.000 euro, plus TVA, poate fi o alternativă pentru studenţii în anii terminali, care au deja un job şi îşi pot permite o rată de 190 euro prin «Prima Casă», dar şi pentru părinţii bobocilor care îşi pot permite o investiţie în această zonă”, a declarat Romeo Căzănescu, directorul Conarg Real Estate.
În prezent, dezvoltatorul a finalizat lucrările de finisaje şi lucrează la partea de amenajări exterioare, urmând să predea proiectul la sfârşitul lunii octombrie. Quadra 2 este amplasat în vecinătatea primului complex livrat de Conarg Real Estate, Quadra Place.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.