Ştirile Pro TV acaparează primele trei poziții. În top 10 sunt patru jurnale Pro TV
Principalul jurnal al Pro TV rămâne cel mai vizionat program informativ. Știrile Pro TV de la ora 19.00 conduc topul audiențelor în luna august. Următoarele două poziții în clasament sunt ocupate tot de Pro TV cu știrile de la ora 22.30 și cele de la ora 17.00.
Datele de audiență arată că, în mediul urban, Știrile Pro TV de la ora 19.00 au fost urmărite de peste 560.000 de telespectatori.
Antena 1 ocupă locul patru, după Știrile Pro TV de la ora 17.00, cu Observatorul orei 19.00, care a avut o audiență medie de 386.000 de telespectatori din mediul urban.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





