"Tot ce știm în momentul de față este că sunt vorbitori de limba rusă, având în vedere că folosesc un jargon care include cuvinte de limbă rusă, e posibil însă să fie și din țări precum Ucraina sau Belarus sau Kazahstan, unde se vorbește această limbă", a declarat Costin Raiu, expert al unei companii antivirus.
Atacul cibernetic "Octombrie Roşu" a fost investigat de SRI , încă din 2011. Iar acesta a vizat accesul la reţele informatice de interes naţional şi culegerea de "informaţii confidenţiale", nu clasificate. Operaţiunea a făcut parte dintr-un atac la nivel mondial.
"Recentul atac cibernetic Octombrie Roșu mediatizat de către firma Kaspersky a făcut obiectul investigaţiilor SRI începând cu anul 2011. SRI a identificat activităţile acestor entităţi cibernetice ostile ce urmăreau obţinerea accesului la reţele informatice de interes naţional şi culegerea de informaţii confidenţiale. Atenţie, nu este vorba de informaţii clasificate, ci de informaţii confidenţiale", a spus Sava.
Virusul era gândit astfel încât să acceseze şi să copiere fişiere din serverele instituţiilor importante din România, care aveau cuvinte-cheie precum "preşedinte", "guvern", "buget", "Uniunea Europeană" sau "Statele Unite".
"Acest atac este cel mai mare atac cibernetic la adresa României și așa cum vă spuneam reprezintă una dintre cele mai mari și mai puternice amenințări pe care le-am identificat la adresa securității naționale a României și nu numai a României, cât și a aliaților săi", a declarat pentru B1TV Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI.
Atacul a vizat atât instituţii guvernamentale, cât şi instituţii din domeniul privat, precum firme sau bănci. Mai multe detalii despre atacul cibernetic puteți afla de AICI.