Numărul şomerilor ajustat sezonier a urcat cu 19.000 comparativ cu martie, la 2,87 milioane, a anunţat miercuri Oficiul Federal al Muncii.
Totuşi, rata ajustată a şomajului s-a menţinut în aprilie la 6,8%, un nou minim istoric după reunificarea ţării în 1990, în timp ce analiştii se aşteptau la 6,7%.
”Este o surpriză neplăcută. Economia pare să fie în declin, suntem în faza de stagnare. Încă nu este un trend descrescător”, a spus economistul Heinrich Bayer, de la Postbank.
Datele din Germania contrastează cu cifrele publicate miercuri în Italia, unde rata şomajului a atins un nou nivel record în luna martie în Italia, ajungând la 9,8% din populaţia activă şi apropiindu-se de pragul simbolic de 10%, pe fondul recesiunii instalate la sfârşitul anului trecut.
Şi Oficiul European de Statistică (Eurostat) a anunţat astăzi că rata şomajului în zona euro a atins nivelul record de 10,9% din populaţia activă în luna martie 2012. În rândul statelor membre UE, cea mai scăzută rată a şomajului a fost înregistrată în Austria (4%), Olanda (5%), Luxemburg (5,2%) şi Germania (5,6%), la polul opus situându-se Spania (24,1%) şi Grecia (21,7% în luna ianuarie 2012). România se situează sub media europeană potrivit Eurostat, cu o rata şomajului de 7,5%.
Guvernul german şi-a menţinut neschimbate prognozele de creştere pentru acest an şi anul următor, la 0,7% respectiv 1,6%, după ce anul trecut prima economie europeană a înregistrat o creştere de 3%.