ArcelorMittal Galaţi va beneficia de prevederile unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri în Guvern, care prevede furnizarea de gaze naturale, către o serie de companii, din producţia internă, la un preţ mult mai scăzut decât cele din import, cu condiţia păstrării locurilor de muncă.

„Noi deja am avut mai multe runde de discuţii cu ArcelorMittal. Am adoptat şi o ordonanţă de urgenţă în Guvern, miercuri, prin care sprijinim industria autohtonă, inclusiv industria metalurgică. Oferim posibilitatea achiziţionării gazului doar din producţia internă – asta înseamnă un preţ mai mic la gaz – cu o singură condiţie: menţinerea locurilor de muncă pentru angajaţii industriei autohtone. Suntem la început de drum şi mai avem multe încă de discutat tocmai să-i sprijinim pe toţi din industrie să menţină locurile de muncă în această perioadă mai dificilă”, a declarat premierul Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, executivul va căuta în continuare soluţii pentru susţinerea industriei autohtone, implicit a metalurgiei şi a combinatului siderurgic gălăţean.

„Nu excludem posibilitatea să găsim şi alte soluţii de sprijin, soluţii care să se încadreze în regulile Uniunii Europene din care facem parte, dar în acelaşi timp să putem oferi speranţa locului de muncă în continuare pentru români”, a adăugat primul ministru.

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia combinatele chimice şi producătorii de energie electrică şi termică vor primi, în perioada 1 mai-30 septembrie, doar gaze din producţia internă, mai ieftine decât cele importate, pentru a rezista efectelor crizei economice şi pentru a evita disponibilizarea a 9.000 de salariaţi.

În aprilie, ArcelorMittal anunţa că Uzina Cocso-Chimică de la Galaţi va fi închisă, iar cei aproximativ 1.500 de angajaţi vor putea beneficia de un pachet de plăţi compensatorii dacă vor renunţa la locurile de muncă. În afară de angajaţii Uzinei Cocso – Chimică, alţi 2.000 de siderurgişti au părăsit locurile de muncă de la 1 ianuarie şi până pe 30 aprilie, după ce ArcelorMittal Galaţi le-a oferit salarii compensatorii şi sume fixe de bani în funcţie de vechime şi locul de muncă pe care îl ocupau.

SURSA: Mediafax