De asemenea, autoritățile din Sibiu au răspuns la 200 de apeluri prin 112 și la 13 sesizări referitoare la violența domestică. Au fost emise trei ordine de protecție provizorii. Acțiunile întreprinse au vizat, conform informațiilor oficiale, asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

De asemenea, polițiștii au avut în vedere și creşterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, conform Turnul Sfatului.

Situații semnalate de polițiștii din Sibiu

La data de 4 iulie, în jurul orei 15:30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Aleea Seviș de către un sibian în vârstă de 57 de ani. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

La data de 4 iulie, în jurul orei 16:30, în localitatea Jina, polițiștii rutieri au oprit pentru control un ATV condus pe strada Băieși de către un localnic în vârstă de 21 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 5 iulie, în jurul orei 04:30, în orașul Dumbrăveni, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Mureș. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Polițiștii sibieni, un weekend aglomerat

La data de 5 iulie, în jurul orei 22:00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Gușteriței de către un localnic în vârstă de 25 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 6 iulie, în jurul orei 22:00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Oașa de către un sibian în vârstă de 49 de ani. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

La data de 7 iulie, în jurul orei 00:30, în orașul Avrig, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Tălmaciu, având alte preocupări la volan, a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat un autoturism parcat regulamentar în afara părții carosabile. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.