Polițiștii au intervenit la 3.702 evenimente, dintre care 3.226 au fost semnalate de cetățeni prin numărul unic de urgență 112, în timp ce jandarmii au sprijinit misiunile de control și patrulare, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) într-un comunicat.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat acțiuni pentru siguranța publică

Pentru a asigura ordinea publică, au fost organizate 458 de acțiuni operative, în cadrul cărora au fost descoperite 17 persoane urmărite național sau internațional, împotriva cărora s-au dispus măsuri legale. De asemenea, în cauzele instrumentate în această perioadă, au fost luate 43 de măsuri preventive.

În urma verificărilor și controalelor desfășurate, au fost aplicate 10.440 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 4.630.280 de lei. Activitățile poliției rutiere au fost intensificate, fiind constatate 178 de infracțiuni privind circulația pe drumurile publice. Totodată, au fost reținute 760 de permise de conducere, dintre care 326 pentru depășirea limitei legale de viteză și 112 pentru conducere sub influența alcoolului. În plus, au fost retrase 483 de certificate de înmatriculare.

„La data de 6 iulie a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 458 de acţiuni şi au intervenit la 3.702 evenimente, dintre care 3.226 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 43 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 10.440 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.630.280 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 178 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 760 de permise de conducere, dintre care 326 pentru viteză şi 112 pentru alcool. De asemenea, au fost retrase 483 certificate de înmatriculare”, a informat MAI într-un comunicat.

politie trafic, politia romana, masini, soferi, politie rutiera
SURSA FOTO: Dreamstime

Au fost organizate 431 de filtre rutiere, fiind verificate 7.902 autovehicule și legitimate 12.991 de persoane

În paralel cu aceste acțiuni, s-a desfășurat și operațiunea „BLOCADA”, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne. Această operațiune a vizat prevenirea și combaterea riscurilor care pot afecta ordinea publică, consumul și traficul de droguri, precum și siguranța rutieră. Dispozitivele curente au fost suplimentate, peste 3.400 de polițiști și jandarmi acționând în sistem integrat pe întreg teritoriul țării.

În cadrul acțiunii „Blocada” au fost organizate 431 de filtre rutiere, fiind verificate 7.902 autovehicule și legitimate 12.991 de persoane. Pentru prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, s-au efectuat 3.600 de testări cu etilotest și 137 de testări pentru droguri. Aceste controale au dus la constatarea a 39 de infracțiuni rutiere, reținerea a 308 permise de conducere – dintre care 55 pentru alcool și 130 pentru viteză – precum și retragerea a 228 de certificate de înmatriculare. Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare.