Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, a efectuat joi, 2 februarie, o vizită oficială în Bulgaria, la invitaţia şefului statului bulgar, Rumen Radev. În cadrul vizitei, cei doi şefi de stat au dezbătut migraţia ilegală şi extinderea Spaţiului Schengen.

Preşedinţii celor două state au considerat că gestionarea migraţiei necesită controlul frontierelor externe ale Uniunii Europene, o nouă politică şi responsabilitatea egală a tuturor statelor membre. Sofia şi Budapesta au căutat modalităţi pentru mai multă solidaritate în această direcţie.

Radev a amintit că Bulgaria a construit din fonduri proprii un gard la graniţa sa cu Turcia, care ajută la protejarea frontierei externe europene.

Ungaria propune construirea unui gard la frontiera Bulgariei

De asemenea, Bulgaria a investit şi resurse serioase în echipamente şi personal. Subiectul migraţiei va fi discutat la viitorul Consiliu European extraordinar de săptămâna viitoare.

„Am trimis deja punctele de vedere ale Bulgariei şi estimările financiare necesare Comisiei Europene, astfel încât protecţia frontierei bulgare să poată fi îmbunătăţită semnificativ.

Propunem să fie construit un gard solid care să minimizeze posibilitatea intrării ilegale pe teritoriul UE. În acest moment, această abordare nu este acceptată de Comisia Europeană.

Este bine că există disponibilitatea de a ajuta în diverse mijloace tehnice de monitorizare şi protejare a frontierei. Toate aceste investiții sunt, desigur, binevenite, dar trebuie să meargă împreună cu o schimbare de abordare şi de politică europeană în ceea ce priveşte migraţia ilegală”, a subliniat preşedintele Radev.

După întrevedere, Katalin Novak a declarat că Bulgaria trebuie să fie membră a Spaţiului Schengen cât mai curând posibil.

Potrivit preşedintelui Ungariei, acest lucru este nu numai în interesul bulgarilor, ci şi al tuturor membrilor Uniunii Europene. Novak a adăugat că Europa nu a făcut o alegere bună şi nici nu a luat o decizie bună atunci când nu a dat un răspuns pozitiv pentru aderarea Bulgariei şi României la Schengen.

Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen

Ministrul de Interne Lucian Bode a declarat joi, în cadrului unei vizite la Sofia, faptul că „în egală măsură, am atras atenția că este important ca statele care nu sunt în prima linie în ceea ce privește asigurarea securității frontierelor externe ale UE sau care, prin poziția lor geografică, sunt ferite de provocările cu care se confruntă statele membre din sudul și estul Europei, să evite să considere că responsabilitatea este doar a statelor cu frontiere externe și să fie deschise la soluții de compromis pentru a demonstra că solidaritatea europeană chiar funcționează, nefiind o responsabilitate cu sens unic.”

„Nu în ultimul rând, în marja conferinței, am avut o nouă întrevedere bilaterală cu omologul meu, Ivan Demerdzhiev, viceprim-ministru interimar pentru ordine publică și securitate și ministru de interne al Bulgariei. Cu această ocazie, am aprofundat consultările bilaterale pe care le-am demarat cu ocazia Consiliului informal Justiție și Afaceri Interne de la Stockholm cu privire la accelerarea procesului de aderare a României și Bulgariei la spațiul Schengen.