Institutul Johns Hopkins a înregistrat marţi peste 60.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în SUA, un nou record pe o perioadă de 24 de ore. Bilanţul epidemiei din Statele Unite a ajuns astfel la aproape trei milioane de cazuri.

În acelaşi interval, în SUA au decedat 1100 de pacienţi cu COVID-19, totalul de la începutul pandemiei ridicându-se la 131.362 de morţi.

Țara cea mai afectată de COVID-19

Atât bilanţul infectărilor, cât şi cel al deceselor arată că Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de coronavirus din lume.

De câteva săptămâni, statele americane din sud şi vest se confruntă cu o recrudescenţă a epidemiei, după o stabilizare pe coasta de est, în special la New York, care era la un moment dat cel mai mare focar.

SUA s-a retras din OMS

Preşedintele Donald Trump pune recordurile zilnice pe seama numărului excesiv de teste, însă mai mulţi oficiali din domeniul sanitar, la nivel federal şi mai ales local, consideră că situaţia este gravă.

Liderul de la Casa Albă a lansat oficial marţi procedura de retragere a Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care o acuză de întârzierea reacţiei la epidemia de coronavirus. SUA sunt principalul finanţator al agenţiei respective din cadrul ONU.

Biden a promis că va anula decizia lui Trump

Joe Biden a declarat că va anula decizia preşedintelui Donald Trump de a retrage Statele Unite ale Americii din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ”în prima zi” a preşedinţiei sale, în caz de victorie, relatează AFP.

”Americanii sunt mai în siguranţă atunci când America se angajează să consolideze sănătatea globală. În prima zi a preşedinţiei mele, mă voi alătura OMS şi voi reafirma leadership-ul nostru mondial”, a declarat candidatul democrat la Casa Albă.

Retragerea Statelor Unite din OMS va intra în vigoare la 6 iulie 2021, la un an după notificarea oficială de marţi, ceea i-ar acorda lui Joe Biden posibilitatea de a o anula în cazul venirii sale la Casa Albă, în ianuarie 2021.