Sindicaliștii de la metrou cer testarea salariaților Metrorex

Sindicaliștii de la metrou cer testarea salariaților Metrorex
Publicat de Valentina Drăgoi la 1 aprilie 2020, 16:10

Sindicaliştii de la Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) solicită Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti să testeze salariaţii Metrorex „cu prioritate pe cei din linia întâi”.

Decizia survine după ce un angajat al Metrorex a fost confirmat pozitiv, marţi, cu noul coronavirus.

De asemenea, USLM solicită Ministerului Transporturilor să sprijine achiziţia în regim de urgenţă a materialelor de protecţie a personalului, „atât de importante şi necesare în această perioadă de epidemie”.

„S-a confirmat şi primul salariat Metrorex declarat pozitiv în urma testării. Din informaţiile pe care le avem colegul nostru este izolat şi nu este în stare gravă. Ii urăm însănătoşire grabnică”, se menţionează în comunicatul USLM.

Controlor de la metrou, testat pozitiv

Un controlor acces metrou de la staţia Laminorului a fost confirmat pozitiv, marţi, cu noul coronavirus, informează compania într-un comunicat.

Reprezentanţii Metrorex au precizat că, prin specificul funcţiei, angajatul nu are contact cu călătorii, ci are doar atribuţii de supraveghere.

De asemenea, reprezentanţii companiei au precizat că angajatul se afla în concediu medical din data de 20 martie din cauza altor probleme de sănătate.

Potrivit sursei citate, în prezent bărbatul este internat în spital, sub supraveghere.

În acest context, Metrorex recomandă călătorilor să folosească mijloacele de plată moderne, precum automatele de vândut cartele, dar şi plata cu cardul bancar contactless de tip Mastercard sau Visa direct la aparatele de acces, pentru diminuarea interacţiunii călătorilor cu bancnotele şi alte posibile surse de infectare.

Totodată, Reprezentanţii Metrorex susţin că, în această perioadă, atât trenurile, cât şi staţiile, sunt dezinfectate intens cu soluţii inovatoare pentru împiedicarea răspândirii Covid-19.

Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.