Simona Halep e fascinată de acest bărbat! Marea campioană îl adoră
SURSA FOTO: Instagram
Simona Halep a dezvăluit că o singură carte a citit-o de la cap la coadă și aceasta a inspirat-o şi a însemnat extrem de mult pentru cariera sa. Este vorba despre autobiografia unuia dintre marii tenismeni ai lumii.
Simona Halep a citit cap-coadă autobiografia lui Andre Agassi
Simona Halep (32 de ani) a dezvăluit că a citit o singură carte de la un capăt la celălalt. Iar aceasta este despre sportul alb. Cartea care a fascinat-o pe campioana tenisului este autobiografia lui Andre Agassi, intitulată „Open”.
În această carte, Andre Agassi își povestește stările de nefericire amestecate cu bucuriile sale legendare. Oferind o perspectivă fascinantă asupra vieții sale și carierei sale în tenis.
Halep a mărturisit că a învățat o mulțime de lucruri care i-au fost de folos în carieră după lecturarea acestei cărți.

De menționat că Simona Halep a vorbit despre cartea lui Andre Agassi după ce a fost anunțat meciul de dublu-mixt pe care îl va juca pe 15 iunie.
Ea va evolua alături de Andrei Pavel, contra lui Agassi și a soției sale, Steffi Graf.
„Am și citit cartea lui! Singura cap-coadă, fără oprire! Mi-a plăcut tare mult, am înțeles foarte multe!
Și mi-a plăcut tare mult pentru că nu a arătat doar partea bună și frumoasă. A arătat și toate greutățile pe care le-a avut și cum a trăit el anumite momente”, a spus Simona într-un interviu pentru canalul de Youtube al Sports Festival.
Ajutor mental de la cuplul Agassi-Graf
Simona Halep a interacționat cu Andre Agassi și Steffi Graf în anul 2016, atunci când cei doi i-au oferit un sfat foarte prețios româncei.
Halep a spus că a ajutat-o mental foarte mult întâlnirea cu cei doi foști mari tenismeni. Tenismena noastră spune că a avut în minte mereu cuvintele motivatoare pe care Agassi le-a rostit în fața sa.
„Întâlnirea cu ei m-a ajutat mult, mai ales mental, pentru că eu mereu am fost o persoană emotivă la meciuri și mai ales atunci când aveam de apărat puncte. Chiar m-au luat pe teren amândoi și mi-au spus că atunci când am de apărat puncte este un lucru extraordinar.
Am întrebat de ce, că totuși simt presiunea. Și zice: ‘Păi dacă ai jucat o dată bine și ai fost în stare să câștigi turneul respectiv, înseamnă că poți să o faci și a doua oară. Așa să te gândești mereu!’.
Și chiar m-am gândit la lucrul ăsta și a fost mult mai ușor să privesc partea pozitivă atunci când aveam de apărat puncte”, a spus Halep.


Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



