Atentia indreptata asupra SIF este mai mare ca oricand, iar acest lucru a fost demonstrat si de prezenta masiva a ziaristilor la o conferinta de presa tinuta de SIF Muntenia, dar la care au participat si presedintii celorlalte patru SIF (mai putin Mihai Fercala, de la SIF Transilvania). Este un pas inainte pentru societatile de investitii financiare. Mai mult ca oricand, presedintii acestora sunt dispusi sa aloce timp pentru intalniri cu presa. Acum ei sunt mult mai dornici sa raspunda la intrebari suparatoare. Este atata suficient?
Daca SIF tin la imagine, atunci au nevoie de mai mult decat o conferinta de presa prin care sa arate ca au si ele colti sau argumente. Ele au nevoie de actiuni concrete si, cel mai important, au nevoie de reforma.
Momentul intrarii lor la Bursa a adus SIF-urile in lumina reflectoarelor, iar acest lucru nu le-a priit, cu siguranta, puternicilor lor presedinti. Pentru prima data de la infiintarea lor ca FPP-uri si apoi dupa transformarea in SIF-uri, aceste institutii se confrunta cu legile pietei. Conducerile lor au fost insa destul de abile pentru a face in asa fel incat aceste legi sa nu le afecteze prea tare.
Ele au reusit sa impuna in statutele lor limitarea detinerilor de actiuni la 0,1% din capitalul social. Argumentul declarat a fost acela ca SIF sunt institutii de plasament colectiv si se adreseaza unei mase mari de investitori. Motivul nedeclarat a fost insa, evident, acela de a impiedica concentrarea actionariatului si exercitarea unui control mai strict asupra consiliilor de administratie. Inca mult discutatul procent este tinut cu dintii de staff-urile SIF, ce au trecut cu brio de primele AGA unde au participat si noii actionari care au achizitionat prin Bursa de Valori.
„Strutocamilele” sunt investitori puternici
Dar atacurile asupra SIF au mers mult mai departe decat contestarea modului in care presedintii lor inteleg sa se cramponeze de scaune. Intr-un editorial virulent, fostul ministru al reformei si actualul director al Ziarului Financiar, Ilie Serbanescu, a catalogat societatile de investitii financiare despre „strutocamile” (apelativ folosit intr-un articol la fel de caustic de Adevarul, in urma cu doua luni), care n-au nimic cu economia si care au fost complet inutile de la infiintare si pana la transformarea lor in SIF. Aceste strutocamile denumite SIF „ar trebui potcovite”, si-a incheiat Serbanescu devastatorul sau editorial.
Daca „potcovite” inseamna reformate, atunci Ilie Serbanescu are mare dreptate. Dar, strutocamile cum sunt, SIF constituie in momentul de fata singurii investitori institutionali autohtoni de pe piata romaneasca de capital. Cum alte fonduri inchise de investitii romanesti nu mai exista, iar fondurile deschise de investitii, bulversate de scandalul FNI, sunt prea mici si au cea mai mare parte a banilor investiti in titluri de stat sau alte instrumente monetare, SIF par a fi singurele care mai au, de voie de nevoie, banii plasati in actiuni si pastreaza legatura cu economia reala. Impreuna, cele cinci SIF detin, conform propriilor estimari, intre 7,5 si 8% din valoarea activelor din economia romaneasca.
Mare parte din aceste active sunt actiuni ale societatilor listate pe Bursa si RASDAQ sau ale bancilor. Personalul SIF, in special din ierarhii inferioare, este bine calificat si specializat in piata de capital, multi avand MBA.
Prin anvergura lor, SIF au fost de asemenea printre putinele institutii care au putut sa se confrunte de la egal la egal cu institutii ale statului, precum FPS, cand acesta, sprijinit de multe decizii guvernamentale, incalca drepturile actionariatului privat. Este un lucru pentru care presedintii SIF obisnuiesc sa se bata cu pumnu-n piept pentru a demonstra atasamentul lor fata de marea masa de actionari. Intr-un studiu facut public, SIF Muntenia enumera diferite cazuri in care societatea a trebuit sa se opuna unor decizii arbitrare ale guvernelor postdecembriste. Concluzia materialului: daca administratorii SIF nu s-ar fi impotrivit, aceste decizii ar fi afectat patrimoniul SIF Muntenia cu o valoare aproximativ egala cu patrimoniul sau actual. Mai exact: SIF Muntenia ar fi avut un capital social de circa 150 miliarde lei, fata de 628 miliarde lei cat are acum, iar patrimoniul ar fi fost diminuat la aproximativ 200-300 miliarde lei fata de 2.000 miliarde lei cat este in prezent.
Foarte posibil ca SIF sa aiba dreptate cu aceste calucule, dar la fel de adevarat este ca, daca s-au opus, administratorii SIF au facut-o mai degraba gandindu-se la efectele pe care deciziile contestate le-ar fi avut asupra pozitiei si influentei lor, decat la cele noua milioane de actionari. Ei au putut prezenta, in diferitele batalii, actionariatul ca o arma sau ca o masa de manevra in mainile lor, cu care guvernantii ar face bine sa nu se puna.
Este tocmai ceea ce ar trebui sa nu se mai intample. SIF au acum nevoie de un actionariat restrans si specializat, care sa poata supraveghea fiecare decizie a consiliilor de administratie. Acest lucru insa nu si-l doresc presedintii nici in ruptul capului. Ei argumenteaza ca, prin natura lor, SIF sunt fonduri inchise destinate publicului larg, desi in realitate portofoliul unui SIF, constand in special in actiuni, este specific unui fond cu capital de risc, iar acestea sunt fonduri la care participa, de obicei, un numar restrans de investitori, constienti de riscul pe care si-l asuma.
Actionari in cateva sute de societati
Dar ridicarea pragului pentru detinerea de actiuni SIF este doar un prim pas in directia reformei. De asemenea, SIF vor trebui sa-si reduca portofoliile detinute. Este practic imposibil de gestionat un portofoliu de cateva sute de societati cate acopera fiecare SIF in parte. In multe dintre aceste societati, SIF detin pachete majoritare sau semnificative de actiuni si trebuie sa-si numeasca oameni in consiliile de administratie (CA). SIF Muntenia, spre exemplu, are desemnati peste 200 de oameni in diferite CA, si cea mai mare parte dintre acestia sunt din afara Muntenia Invest, societatea care administreaza SIF. Este greu de crezut ca cei 200 de oameni fac politica dorita de Muntenia Invest.
Administratorii SIF se plang ca este foarte dificil de restructurat portofoliul din cauza lipsei cumparatorilor pentru societatile de care ar dori sa scape. Dar la fel de adevarat este ca presedintii SIF prefera sa ramana cu societati proaste in portofoliu, decat sa vanda actiuni sub valoarea cu care le-au cumparat (valoare de detinere).
Din cauza legislatiei, in cazul unor astfel de vanzari diferenta intre pretul de vanzare si valoarea de detinere se trece in contabilitate drept pierdere, iar aceste pierderi sunt nedeductibile. Astfel, din considerente fiscale, presedintii SIF prefera sa nu-si insanatoseasca portofoliul doar pentru a putea raporta profit cat mai mare la sfarsitul anului, ametindu-si sumedenia de actionari cu cateva dividende. O asemenea politica n-ar fi inghitita de investitori avizati, dar este apreciata de fostii cuponari.
O serie de aspecte legislative privitoare la aceste institutii trebuie clarificate. Faptul ca ele sunt considerate fonduri de investitii de catre CNVM, dar in acelasi timp sunt impozitate de Ministerul Finantelor ca orice societate comerciala, este probabil unic pe plan mondial. In acelasi timp, acest statut al SIF este extrem de nefavorabil pentru un investitor. De ce ar cumpara acesta actiuni SIF, atata timp cat poate investi direct in actiunile unei societati de pe bursa, iar banii lui n-ar fi impozitati de mai multe ori? Raspunsul il dau administratorii de SIF si, in aceasta privinta, ei pot avea dreptate: un mare investitor n-are interes in SIF, ci in activele acestuia pe care, din interior, sa le indrepte spre propria sa firma.