Interzis pentru șoferi! Potrivit Curierului Italiei, care citează surse din presa locală, acest obicei – avertismentul cu farurile – considerat de mulți un act de solidaritate rutieră este, de fapt, sancționat de legislația italiană și poate fi încadrat, în unele situații, chiar ca infracțiune penală.
Conform articolului 153, alineatul 11 din Codul Rutier italian, utilizarea luminilor de drum este permisă doar în afara localităților și doar dacă iluminatul public lipsește sau este insuficient.
Semnul interzis pentru șoferi. Este considerat infracțiune. Se poate ajunge până la 5 ani de închisoare
Mai mult, intermitențele cu farurile pot fi folosite legal doar pentru a semnala un pericol sau pentru a avertiza asupra unei depășiri iminente. Avertizarea altor șoferi despre un control rutier nu se încadrează în aceste excepții și este considerată o utilizare necorespunzătoare a sistemului de iluminare, ceea ce poate atrage o amendă între 87 și 344 de euro.
Autoritățile italiene au stabilit și restricții suplimentare privind evitarea controalelor rutiere.
Dispozitivele și aplicațiile de avertizare, interzise
Astfel, articolul 45 din același cod interzice expres folosirea oricărui dispozitiv – fizic sau digital – destinat să semnaleze prezența forțelor de ordine. Această interdicție se aplică inclusiv detectoarelor de radar sau anumitor aplicații care folosesc surse oficiale pentru a indica punctele de control. În schimb, aplicațiile bazate pe rapoartele utilizatorilor, precum Waze sau Coyote, nu sunt considerate ilegale în acest context.
Pentru folosirea acestor mijloace, amenzile variază între 825 și 3.305 euro, cu posibilitatea confiscării dispozitivelor.
Se ajunge la închisoare
Autoritățile italiene atrag atenția că includerea într-un grup WhatsApp sau Telegram unde se raportează în timp real controalele rutiere poate atrage sancțiuni serioase.
În cele mai grave cazuri, gestul de a avertiza alți conducători auto poate fi considerat o tentativă de obstrucționare a unui serviciu public, conform articolului 340 din Codul Penal italian. Dacă acțiunea este organizată sau repetitivă, se poate ajunge la pedepse cu închisoarea de până la 5 ani. Astfel, un simplu gest de bunăvoință în trafic poate avea consecințe legale severe în Italia.
Ce mai înseamnă semnele cu farurile
De regula, un flash scurt – îl deranjează farurile tale. Noaptea, pentru a nu-i deranja pe ceilalţi participanţi la trafic, trebuie să foloseşti faza scurtă atunci când apare o maşină de pe contrasens. În situaţia în care maşina din faţă îţi dă un scurt flash, e semn că te roagă să închizi faza lungă. Dacă tu însă ai faza scurtă şi poate din anumite motive deranjezi (farurile sunt prea puternice, orientate prea mult în sus), reconfirmi celuilalt şofer că de fapt circuli regulamentar dându-i, la rândul tău, un flash.
Dar, flash-uri succesive de pe contrasens – înseamnă ”e poliţie”. Acesta e semnalul clasic al şoferilor atunci când sunt controale, e un spirit de solidaritate, un cod nescris al şoferilor. Atunci când o maşină de pe contrasens îţi face flash-uri, e semn că te aşteaptă o razie de poliţie, cu radar, şi că trebuie să mergi cu viteza regulamentară.