Procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE) va dura câţiva ani. În plus, armonizarea legislaţiei nu înseamnă doar un „copy-paste” după textul legislaţiei europene.

Pe lângă adoptarea legilor de către autorităţile moldovene, UE va analiza şi evalua modul în care acestea funcţionează, a declarat şeful delegaţiei UE la Chişinău, Janis Mazeiks. El a făcut aceste aprecieri în cadrul unui eveniment de prezentare a unui manual privind practicile de armonizare a legislaţiei ca element-cheie în procesul de integrare europeană.

Janis Mazeiks a arătat că procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană va dura câţiva ani, Chişinăul confruntându-se în prezent cu o sarcină dificilă în acest sens. Diplomatul european a subliniat că procesul de aderare la UE nu se sfârşeşte odată cu aprobarea legislaţiei.

Anul 2023 este cheie în procesul de aderare la Uniunea Europeană

Janis Mazeiks a precizat că în 2023 Uniunea Europeană va evalua alinierea legislaţiei Republicii Moldova la cea europeană şi va analiza nu doar actele legislative, dar şi modul în care acestea funcţionează, transmite Radio Chişinău.

Întrebat cum vede integrarea Republicii Moldova în blocul comunitar în contextul problemei transnistrene, şeful delegaţiei UE a precizat că factorul de timp este un răspuns-cheie la această situaţie, precizând că regiunea transnistreană va fi luată în calcul în procesul de aderare.

Primul raport care va arăta progresul la fiecare capitol

La rândul său, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Vladimir Cuc, a declarat că anul 2023 va fi unul intens, urmând ca în toamnă să fie publicat primul raport care va arăta progresul la fiecare capitol al Republicii Moldova, Totodată, el a subliniat că autorităţile moldovene sunt la etapa de definitivare a componenţei fiecărui grup de lucru privind implementarea mecanismului de organizare şi pregătire a procesului pentru fiecare capitol de aderare.

Diplomatul leton Janis Mazeiks a preluat oficial postul de şef al delegaţiei UE la Chişinău pe 1 septembrie 2021, de la predecesorul său, slovacul Peter Michalko, al cărui mandat a expirat la 31 august în acelaşi an.

Pe de altă parte, în urmă cu câteva zile s-a aflat că cei de la Comisia Națională pentru Integrare Europeană a evaluat realizarea planului de acțiuni pentru îndeplinirea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene privind acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut să menționeze atunci că tot acest proces se va finaliza în luna martie a acestui an.