În America există peste 200 de soiuri de cartofi, împărțite în șapte categorii de bază: ruginiu, roșu, alb, galben, albastru/violet, fingerling și cartofi mici, potrivit Tastingtable.

Experții sugerează că este util să împărțim cartofii în două mari categorii: fie cartofi „umezi, cerați”, care rămân fermi când sunt gătiți într-o supă sau într-o mâncare, fie cartofi ”făinoși”, care sunt mai potriviți pentru a fi copți.

Ce este un cartof Jacket Potato și ce este un cartof Russet

Cartofii Jacket au o coajă mai crocantă, cu interiorul foarte pufos. Cartofii Russet sunt o alegere excelentă. Dimensiunea și aroma lor îi fac ideali pentru a fi copți.

Cum se face un cartof Russet la cuptor

Pentru a obține acel interior impecabil, ultra pufos, tăiați o cruce în cartofi, de aproximativ 2 cm grosime. Acest lucru permite aburului să se evapore, ajutând la crearea unui interior moale și pufos. Dacă vreți o coajă mai crocantă, luați o pensulă de patiserie și înmuiați-o în ulei de măsline extravirgin. Cu acest ulei ungeți bine coaja cartofilor, apoi condimentați-i cu sare și piper. Coaceți cartofii la 220 de grade, timp de aproximativ o oră și jumătate, în funcție de cuptor. Apoi, scoateți cartofii și tăiați-i mai adânc, în tăietura deja existentă, după care băgați-i înapoi la cuptor pentru încă 10 minute. Ultimul pas este să puneți pe ei un strop de unt.

De de ce depinde coacerea cartofilor

Încingerea cuptorului este la fel de importantă. Dacă doriți să aveți în farfurie cartofi copți perfect aurii, pufoși și fragezi, cel mai bine este să încingeți cuptorul cât mai bine. Pentru a avea cartofi rumeniți frumos, trebuie băgați la cuptor la aproximativ 220 de grade. Dacă vreți să utilizați cuptorul pe setarea convecție (setarea ventilatorului), puteți lua în considerare reducerea temperaturii, la aproximativ 205 de grade. În acest caz, cartofii au nevoie de douăzeci și cinci până la treizeci și cinci de minute pentru a se coace. Acest lucru, desigur, depinde și de cât de mare sunt tăiați cartofii.