În ring își spune „Mongol“, pentru că înseamnă „neînvins“. De Cristiana Stancu ați auzit probabil, până acum, la televizor, unde puteați să-i urmăriți meciurile. Rezultatele ei vorbesc de la sine: are peste 200 de victorii la activ.

Pasiunea pentru lupte a moș­tenit-o de la părinți, care au făcut sport de performanță. Atunci când a intrat pentru prima dată într-o sală de arte marțiale avea nouă ani și își amintește că au impresionat-o disciplina și seriozitatea cu care se antrenau sportivii. Pentru că a dat dovadă de talent și putere de muncă, a reușit să se perfecționeze repede în sporturile de contact. Cu toate acestea, Cristiana crede că orice ar fi ales să facă, ar fi ajuns la cel mai înalt nivel. O spune fără a se lăuda, motivând că rețeta succesului este cam aceeași în orice domeniu și se traduce prin multă muncă. „În ring e fantastic. Acolo cad toate măștile și debordezi de sinceritate. Cred că experiența ringului, pentru fiecare dintre noi, ar trebui să fie așa cum este, de pildă, săritul cu parașuta ori alte activități extreme“, mărturisește Cristiana. 

Sacrificiu și determinare

Are un stil de luptă agresiv, dar lucid. Se antrenează între două și șase ore pe zi, iar atunci când nu este „pe scenă“, spune că este același om. Determinat și focusat. „Nu cred că sunt într-un fel în ring, într-un fel în fața șevaletului, într-un fel în fața camerei de luat vederi. Sunt aceeași persoană, în contexte diferite“, explică luptătoarea. Și-a format o rutină, pentru că asta o ajută să progreseze.

Se trezește în fiecare zi la ora cinci, „fiindcă este multă liniște și poate gândi clar“, iar la ora 7.00 este în sală. Printre pasiunile sale se numără pictura și, de doi ani încoace, industria cinematrografică. Chiar lucrează în prezent la un film cu regizorul Bobby Barbacioru, care are ca punct de plecare o idee proprie. Prin prisma sportului de performanță, a învățat că trebuie să aibă încredere în ceea ce simte, că nu este în regulă să compromită lucrurile în care crede și că „mai mult“ nu înseamnă, automat, „mai bine“.

Cele mai dificile momente cu care s-a confruntat vreodată? Spune că este greu atunci când pierzi. Toți sportivii trec prin asta, însă este singurul mod prin care poți evolua. „Și totuși cele mai grele momente au fost acelea în care nu m-am putut susține în mod ideal pentru a putea performa la cel mai înalt nivel și atunci când sănătatea nu mi-a permis să fiu 100% pregătită în munca mea“, recunoaște ea.

Lecțiile Cristianei

1. Să fii pregătit ca în orice moment să începi de la zero
2. Disciplinații câștigă întotdeauna
3. Frica e cel mai bun combustibil pentru că ea naște curajul
4. Modestia se învață în victorii
5. Respectul față de adversar e vital