Secretarul de stat Harry Ilan Laufer propune sancţionarea funcţionarilor care solicită ştampila pe documente

Secretarul de stat Harry Ilan Laufer propune sancţionarea funcţionarilor care solicită ştampila pe documente
Publicat de Bianca Dobrescu la 22 martie 2017, 17:33

Funcţionarii publici care solicită agenţilor economici ştampile pe documente vor fi sancţionaţi, a declarat miercuri, la Botoşani, secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Harry Ilan Laufer.

Acesta a adăugat că va propune premierului Sorin Grindeanu introducerea de sancţiuni pentru angajaţii din sistemul bugetar care încalcă actele normative care prevăd că ştampila nu mai este obligatorie.

'Ştampila a fost scoasă în afara legii, ca să spun aşa. În clipa în care vă duceţi astăzi la o instituţie a statului român nu au voie să vă ceară ştampilă pe documente, iar, din păcate, lucrul acesta nu se întâmplă şi funcţionarii doresc în continuare ştampila. Vom face o propunere către premier prin care vom aplica chiar o sancţiune, chiar şi financiară, pentru acei funcţionari care nu respectă legea', a afirmat Laufer.

Potrivit acestuia, obligativitatea aplicării ştampilei trebuie eliminată şi pentru autorităţile publice locale care depun proiecte pentru obţinerea de fonduri guvernamentale sau europene.  Agerpres

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.